CFR Cluj pregătește un nou transfer! Un jucător din Belgia ajunge în Gruia. Fotbalistul are dublă cetățenie
CFR Cluj este aproape de finalizarea unui nou transfer în această perioadă de mercato. Potrivit jurnalistului italian Sacha Tavolieri, mijlocașul dreapta Oucasse Mendy va semna cu formația din Gruia.
Oucasse Mendy are 24 de ani și este legitimat în prezent la La Louvière, echipă din prima ligă belgiană. Fotbalistul cu dublă cetățenie, franceză și senegaleză, a ajuns în Belgia la începutul sezonului, după ce a evoluat la FC Martigues, formație cu care a retrogradat din liga a doua franceză.
CFR Cluj pregătește un nou transfer! Un jucător din Belgia ajunge în Gruia. Fotbalistul are dublă cetățenie
În actuala stagiune, Mendy a bifat 17 apariții pentru La Louvière, a marcat un gol și a oferit o pasă decisivă. În primele două meciuri din 2026 nu a făcut parte din lotul echipei belgiene, scrie digisport.ro.
Crescut de Montpellier, Oucasse Mendy a mai jucat la nivel de seniori pentru Marignane GFC, FC Martigues și La Louvière, activând preponderent în ligile inferioare din Franța.
0 Comentarii