Banca Transilvania atrage 1,5 miliarde de lei printr-o emisiune record de obligațiuni sustenabile în lei
Fostul primar al municipiului Cluj-Napoca, Gheorghe Funar, a participat la o emisiune maraton de peste 6 ore, pentru prima dată la TV după o pauză de 15 ani.
Gheorghe Funar s-a întors în forță după 15 ani de pauză, cel puțin de pe micul ecran, fiind invitat în emisiunea lui Dan Diaconescu. Emisiune care a durat șase ore.
Cunoscutul artist clujean Paul Surugiu, sau Fuego pentru fani, a transmis un mesaj emoționant cu ocazia împlinirii a 136 de ani de la moartea marelui poet Mihai Eminescu.
Dacă la București au participat peste 30.000 de oameni la marșul „Pride”, este de așteptat ca numărul participanților de la Cluj-Napoca să fie puțin mai mic.
Un cetățean irlandez mărturisește că s-a mutat la Cluj-Napoca după ce a văzut un documentar care lăuda orașul nostru și România. Își caută de lucru, dar nu este disperat.
Tragedia care a zguduit o țară întreagă a adus astăzi liniștea veșnică în satul Deleni din județul Bacău. Teodora Marcu, tânăra în vârstă de 23 de ani, a fost înmormântată alături de copilul nenăscut, după ce a fost împușcată mortal de fostul iubit, Rober
O informație importantă despre Palatul Telefoanelor din Cluj-Napoca a fost scoasă la lumină: clădirea de pe strada Poștei nr. 2 figurează oficial ca monument istoric din 2020, potrivit unui ordin emis de Ministerul Culturii
Cluj Folk Fest a încheiat cu succes ediția a 5-a, organizată între 23 și 25 mai la Colina Camping. Deși ploaia a mutat festivalul în spațiu indoor, atmosfera a fost una caldă, intensă și pe alocuri explozivă,
Profesorul universitar dr. Dan Vodnar, inclus în topul celor mai buni cercetători din lume ,,Highly Ranked Scholars” în domeniul alimentației, dezvăluie ce alimente alege pentru familia sa
Primarul municipiului Cluj-Napoca a anunțat când estimează că vom putea intra pe autostradă din sudul municipiului și vom putea continua spre București fără a mai tranzita orașul Turda.
Unul dintre cei mai respectați experți în relații internaționale din România, profesorul clujean Valentin Naumescu, ar putea deveni consilier prezidențial pe politică externă în mandatul președintelui ales Nicușor Dan
Andreea Raicu a ajuns la Cluj pentru a participa la conferința The Woman, desfășurată în perioada 27-29 martie, însă, pe lângă eveniment, și-a făcut timp să exploreze orașul. Se pare că atmosfera din inima Transilvaniei a cucerit-o pe vedetă
Un nou plan ambițios a fost anunțat de către președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, pentru dezvoltarea Aeroportului Internațional Cluj-Napoca.
Andra și-a pus fanii în cap, după ce a oferit Golden Buzz-ul unui concurent străin la „Românii au Talent”. Celebra cântăreață a fost criticată dur de urmăritorii emisiunii, care consideră că gestul ei a fost nedrept față de participanții români.
După patru ani de când proiectul a fost propus de către USR, Cluj-Napoca este aproape de a alege companiile care vor construi noua școală din Cartierul Bună Ziua.
Celebra cântăreață Vlăduța Lupău se află în mijlocul unui scandal de proporții, după ce un designer de top a acuzat-o că se folosește de creațiile sale pentru a-și crește vânzările pe Trendyol, o aplicație cu articole vestimentare pe care artista o promov
Scandalul dintre Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp continuă, după ce artistul a făcut dezvăluiri surprinzătoare în emisiunea moderată de Denise Rifai, recunoscând că și-a înșelat fosta soție.
Ministrul Educației, Daniel David, a discutat despre posibilitatea ca elevii să folosească ajutorul tabletelor pentru trecerea la manualele digitale. Acesta a spus că ,,o mare componentă trebuie să fie electronică”.
O imagine rară cu Dan Petrescu și Gigă Hagi de când erau tineri a apărut într-o emisiune la Fanatik Superliga, chiar înainte de meciul din această seară dintre Dan Petrescu și Gigă Hagi.
Radu a ales să își urmeze visul și a urcat pe scena X Factor, deși nu a cântat niciodată în fața publicului sau a cunoscuților. Nici familia nu a știut că merge la emisiune. Cu o avalanșă de emoții, el a interpretat melodia „E lucevan le stelle” din opera
Viceprimarul din Cluj-Napoca, Dan Tarcea, a transmis că taxiurile din zona Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca vor dispărea. Mai exact, cetățenii sau vizitatorii
Un director din compania de stat Romsilva, companie care gestionează fondul forestier din țara noastră, a primit la pensionare nu mai puțin de 100 000 de euro
Cine este Florin Bodron, frumosul tânăr student din Cluj, care își caută nevastă la emisiunea „Mireasa”, de la Antena 1: „Caut o femeie simplă”
Denis Rifai și-a schimbat recent tunsoarea iar noua sa frizură n-a fost pe placul fanilor. După ce prezentatoarea TV s-a afișat cu noul look la emisiunea online „În opoziție cu Denise Rifai”, pe care o prezintă, în mediul online a apărut un val de ironii
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre relația sa cu Dani Oțil, dar și despre provocările întâmpinate în viața de familie, într-o recentă declarație. Cei doi formează un cuplu stabil și sunt părinți ai unui băiețel, Tiago. Dani Oțil este ocupat cu diverse pr
Primarul municipiului Cluj-Napoca a declarat într-o emisiune la radio că susține interzicerea fumatului în anumite locuri în aer liber
Crin Antonescu, fostul președinte PNL și un eventual candidat la poziția de președinte al României, a discutat într-o emisiune televizată dacă se va retrage
Prezent într-o emisiune la Digi24, Nicușor Dan a făcut publice informații dintr-un sondaj recent realizat de echipa sa de campanie
Vești minunate pentru Jador! Celebrul manelist urmează să se căsătorească în câteva zile.