Ştiri  →    droguri

Cantități colosale de substanțe interzise într-un apartament din Cluj-Napoca! O studentă și un tânăr, prinși în flagrant cu aproape 2 kilograme de „marfă”

Cantități colosale de substanțe interzise într-un apartament din Cluj-Napoca! O studentă și un tânăr, prinși în flagrant cu aproape 2 kilograme de „marfă”

Peste un kilogram de „cristal”, 31 de doze de LSD și aproape 700 de grame de cannabis au fost găsite de anchetatori într-un apartament din Cluj-Napoca. Trei tineri, printre care o studentă, au fost prinși în flagrant după trei tranzacții

Copil de numai 10 ani, folosit pentru a vinde „marfă”! Șapte persoane au fost arestate preventiv de oamenii legii

Copil de numai 10 ani, folosit pentru a vinde „marfă”! Șapte persoane au fost arestate preventiv de oamenii legii

Un caz șocant este anchetat de procurorii, după ce un copil de numai 10 ani ar fi fost folosit chiar de membri ai familiei pentru a comercializa „marfă”.

Un polițist de penitenciar, prins de DIICOT pentru trafic de substanțe interzise. Vindea gramul de canabis cu 40 lei

Un polițist de penitenciar, prins de DIICOT pentru trafic de substanțe interzise. Vindea gramul de canabis cu 40 lei

Un agent de poliție penitenciară din Tulcea în vârstă de 23 de ani a fost reținut de procurorii DIICOT, după ce a fost prins în flagrant cu aproximativ 200 de grame de canabis

VIDEO. Final pentru șoferul urmărit ca-n filme prin Cluj-Napoca: Tânărul fără permis care a furat o mașină și a lovit o femeie a fost reținut de polițiști

VIDEO. Final pentru șoferul urmărit ca-n filme prin Cluj-Napoca: Tânărul fără permis care a furat o mașină și a lovit o femeie a fost reținut de polițiști

Tânărul de 25 de ani care a furat o mașină din Cluj-Napoca și a fugit de polițiști pe mai multe străzi din oraș a fost reținut pentru 24 de ore. Măsura a fost dispusă luni, 24 august, în baza probatoriului administrat în dosar

VIDEO. Urmărire ca-n filme pe străzile Clujului: Tânăr fără permis a furat o mașină, a lovit două mașini și o femeie pe trotuar. A fugit/Oamenii l-au prins

VIDEO. Urmărire ca-n filme pe străzile Clujului: Tânăr fără permis a furat o mașină, a lovit două mașini și o femeie pe trotuar. A fugit/Oamenii l-au prins

Șoferul unei mașini furate a încercat să scape de Poliție. În timp de fugea de organele legii, a accidentat o femeie pe trotuar pe strada Siretului

Cristian Pomohaci rămâne în arest. Tribunalul i-a respins cererea de eliberare și rămâne în spatele gratiilor

Cristian Pomohaci rămâne în arest. Tribunalul i-a respins cererea de eliberare și rămâne în spatele gratiilor

Fostul preot Cristian Pomohaci va mai rămâne 30 de zile în arest preventiv, după ce instanța a decis prelungirea măsurii în dosarul în care este acuzat de trafic de droguri de mare risc.

Atenție, clujeni! IPJ Cluj NU cere spitalelor informații pentru identificarea pacienților sub influența substanțelor interzise: „Nu am solicitat date”

Atenție, clujeni! IPJ Cluj NU cere spitalelor informații pentru identificarea pacienților sub influența substanțelor interzise: „Nu am solicitat date”

Poliția Cluj clarifică situația adreselor trimise spitalelor din Cluj-Napoca: oamenii legii spun că nu au cerut și nu cer date despre identitatea pacienților ajunși la Urgențe, diagnostice sau tratamente

Aproximativ 40 de persoane, suspectate că ar deține droguri în primele două zile la festivalul UNTOLD

Aproximativ 40 de persoane, suspectate că ar deține droguri în primele două zile la festivalul UNTOLD

Polițiștii clujeni au depistat 41 de persoane suspecte că ar deține droguri, în primele două zile ale festivalului UNTOLD

VIDEO. Accident filmat LIVE la intrare în Cluj! Două mașini implicate în impact: „O clipă de neatenție și așa se face coadă la intrare în oraș!”

VIDEO. Accident filmat LIVE la intrare în Cluj! Două mașini implicate în impact: „O clipă de neatenție și așa se face coadă la intrare în oraș!”

Un accident ușor a avut loc pe drumul care face legătură între Florești și Cluj-Napoca. Două autoturisme au fost avariate ușor în urma incidentului.

Rata consumului de substanțe interzise la nivel European. România este una dintre țările care stă cel mai bine din Uniunea Europeană

Rata consumului de substanțe interzise la nivel European. România este una dintre țările care stă cel mai bine din Uniunea Europeană

Consumul de droguri în rândul tinerilor a devenit una dintre marile probleme din România și nu numai. Parlamentul european a prezentat o statistică îngrijorătoare cu privire la consumul de substanțe interzise.

Doi șmecherași din Cluj, reținuți într-un dosar de trafic de substanțe interzise. Făceau o mică avere înainte ca mascații să intre peste ei în casă

Doi șmecherași din Cluj, reținuți într-un dosar de trafic de substanțe interzise. Făceau o mică avere înainte ca mascații să intre peste ei în casă

Două persoane, în vârstă de 38 și 43 de ani, sunt cercetate într-un dosar de trafic de droguri de risc și operațiuni cu substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive, după o anchetă desfășurată de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității O

Un clujean de 30 de ani care vindea substanțe ilegale la preț de nimic a fost prins după aproape doi ani! DIICOT a găsit peste 600 de grame

Un clujean de 30 de ani care vindea substanțe ilegale la preț de nimic a fost prins după aproape doi ani! DIICOT a găsit peste 600 de grame

O amplă anchetă desfășurată de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca și procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj a dus la reținerea unui bărbat în vârstă de 30 de ani, acuzat de trafic de droguri de risc și mare ris

VIDEO: Doi traficanți periculoși arestați la Cluj pentru trafic de droguri de mare risc. Unul dintre ei conducea fără permis și vindea „cristal”

VIDEO: Doi traficanți periculoși arestați la Cluj pentru trafic de droguri de mare risc. Unul dintre ei conducea fără permis și vindea „cristal”

Doi bărbați din Cluj, de 27 și 30 de ani, au fost arestați pentru trafic de droguri de mare risc. Anchetatorii au confiscat droguri, bani și peste 100 de plicuri autosigilante, iar unul dintre suspecți este cercetat și pentru conducere fără permis.

Infracțiuni de categoria grea. Cristian Pomohaci, trimis în judecată pentru trafic de substanțe interzise. Curtea de Apel i-a respins cererea de eliberare

Infracțiuni de categoria grea. Cristian Pomohaci, trimis în judecată pentru trafic de substanțe interzise. Curtea de Apel i-a respins cererea de eliberare

Cântărețul Cristian Pomohaci a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, fiind acuzat de trafic de droguri de mare risc. Acesta rămâne în arest preventiv, după ce atât Tribunalul Mureș, cât și Curtea de Apel Târgu Mu

VIDEO. Traficant de „marfă” de mare risc, cercetat de IPJ Cluj: Tânărul de 25 de ani se sustrăgea urmăririi penale în dosarul din Florești

VIDEO. Traficant de „marfă” de mare risc, cercetat de IPJ Cluj: Tânărul de 25 de ani se sustrăgea urmăririi penale în dosarul din Florești

Mascați, oameni puși la pământ și încătușați chiar lângă baraj în Florești — și un al treilea suspect prins acum în același dosar de trafic cu 2,5 kilograme de 4CMC. Ancheta care a alarmat Floreștiul pe 25 iunie s-a extins

DIICOT Cluj lovește în plin crima organizată! Grup suspectat de trafic de substanțe de mare risc, prins după percheziții și rețineri în lanț

DIICOT Cluj lovește în plin crima organizată! Grup suspectat de trafic de substanțe de mare risc, prins după percheziții și rețineri în lanț

O amplă acțiune a polițiștilor și procurorilor DIICOT Cluj a dus la destructurarea unui grup infracțional organizat, suspectat de implicare în traficul de droguri de mare risc și în comercializarea de substanțe psihoactive. În total, opt persoane - cinci

Raport îngrijorător pentru Cluj: peste 4.000 de infracțiuni sesizate în doar trei luni. Poliția raportează o creștere de 5,11% față de anul trecut

Raport îngrijorător pentru Cluj: peste 4.000 de infracțiuni sesizate în doar trei luni. Poliția raportează o creștere de 5,11% față de anul trecut

Primele trei luni ale anului 2026 aduc un semnal de alarmă în ceea ce privește siguranța publică în județul Cluj. Potrivit raportului întocmit de Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) Cluj, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a fost sesizat

Traficanți prinși în flagrant la Cluj: au vândut substanțe interzise minorilor și au vrut să vândă sare în loc de „cristal” unui investigator sub acoperire

Traficanți prinși în flagrant la Cluj: au vândut substanțe interzise minorilor și au vrut să vândă sare în loc de „cristal” unui investigator sub acoperire

Doi traficanți din Cluj au fost prinși în flagrant și condamnați după ce au vândut substanțe interzise, inclusiv minorilor, și au încercat să vândă sare drept „cristal” unui investigator sub acoperire.

VIDEO Urmărit internațional „săltat” de mascați direct din piscină. Se relaxa pe terasa unui penthouse luxos. Va fi prezentat Curții de Apel Cluj

VIDEO Urmărit internațional „săltat” de mascați direct din piscină. Se relaxa pe terasa unui penthouse luxos. Va fi prezentat Curții de Apel Cluj

Un bărbat urmărit la nivel internațional a fost prins de polițiștii români în timp ce se afla la piscină, pe terasa unui penthouse de lux

VIDEO. Descinderea mascaților în Florești, surprinsă de Știri de Cluj, s-a încheiat cu 2 traficanți prinși în flagrant și captură impresionantă de „marfă”

VIDEO. Descinderea mascaților în Florești, surprinsă de Știri de Cluj, s-a încheiat cu 2 traficanți prinși în flagrant și captură impresionantă de „marfă”

Descinderea în forță surprinsă în exclusivitate de Știri de Cluj a fost confirmată de DIICOT. Doi bărbați au fost prinși în flagrant la Barajul Florești cu 2,5 kg de droguri de mare risc, iar după percheziții au mai fost găsite încă un kilogram de 4CMC.

EXCLUSIV. Mascații au intervenit în forță în seara asta în Florești, Cluj! Cititor Știri de Cluj: „Doi bărbați au fost puși la pământ și încătușați”

EXCLUSIV. Mascații au intervenit în forță în seara asta în Florești, Cluj! Cititor Știri de Cluj: „Doi bărbați au fost puși la pământ și încătușați”

Intervenție a poliției în Florești, în zona podului de lângă lac. Doi bărbați ar fi fost încătușați, potrivit unui cititor Știri de Cluj

Autoritățile din Cluj sunt în alertă maximă pentru vara 2026! Plan complet pentru caniculă, festivaluri uriașe și zeci de mii de turiști în județ

Autoritățile din Cluj sunt în alertă maximă pentru vara 2026! Plan complet pentru caniculă, festivaluri uriașe și zeci de mii de turiști în județ

Autoritățile din județul Cluj au pus la punct un plan complet de măsuri pentru vara 2026, cu focus pe caniculă, festivaluri și siguranța publică. Controale la ștranduri, tabere școlare, festivaluri și angajatori, dar și reguli clare

Medici, farmaciști, profesori și afaceriști din Cluj implicați în cea mai mare rețea ilegală cu medicamente cu regim special. Au vândut de milioane de euro

Medici, farmaciști, profesori și afaceriști din Cluj implicați în cea mai mare rețea ilegală cu medicamente cu regim special. Au vândut de milioane de euro

24 de persoane au fost trimise în judecată într-un dosar DIICOT care descrie una dintre cele mai mari afaceri ilegale cu medicamente dezvoltate vreodată la Cluj. Procurorii susțin că gruparea a vândut peste 8,4 milioane de comprimate cu regim special

Patru traficanți periculoși au transformat apartamente din Cluj în „depozite” de „cristal”. Rețeaua a funcționat ani de zile și a distrus sute de vieți

Patru traficanți periculoși au transformat apartamente din Cluj în „depozite” de „cristal”. Rețeaua a funcționat ani de zile și a distrus sute de vieți

Patru persoane implicate într-o rețea de distribuție a substanțelor psihoactive și a drogurilor de mare risc au fost condamnate definitiv de Curtea de Apel Cluj, după ce anchetatorii DIICOT au documentat activitatea acestora pe parcursul mai multor ani

Coșmar continuu pentru zeci de familii din Cluj. Bătăi, gălăgie infernală, acuze de prostituție și un câine chinuit: „Un întreg bloc trăiește în teroare!”

Coșmar continuu pentru zeci de familii din Cluj. Bătăi, gălăgie infernală, acuze de prostituție și un câine chinuit: „Un întreg bloc trăiește în teroare!”

Mai mulți locatari ai unui bloc din cartierul Europa, din Cluj-Napoca, susțin că sunt nevoiți să suporte aproape zilnic și nocturn zgomote, scandaluri și comportamente care le afectează serios viața de zi cu zi. Oamenii acuză o tânără chiriașă de 25 de an

Vrei să devii inspector școlar? Ministerul Educației a publicat noile reguli: Cine poate candida și ce condiții trebuie să îndeplinești

Vrei să devii inspector școlar? Ministerul Educației a publicat noile reguli: Cine poate candida și ce condiții trebuie să îndeplinești

Ministerul Educației a publicat în consultare publică noile reguli pentru concursul de inspector școlar. Cine poate candida, ce condiții trebuie îndeplinite și cum se desfășoară probele — toate detaliile sunt acum în proiectul de metodologie

Traficant de droguri din Cluj-Napoca prins după ce a vândut „marfă” unor investigatori sub acoperire: Avea un întreg „arsenal” în propriul apartament

Traficant de droguri din Cluj-Napoca prins după ce a vândut „marfă” unor investigatori sub acoperire: Avea un întreg „arsenal” în propriul apartament

Un bărbat de 34 de ani din cartierul Mănăștur a fost condamnat de Tribunalul Cluj la aproape 4 ani de închisoare pentru trafic de droguri. Vindea cannabis și ciuperci halucinogene prietenilor și unor investigatori sub acoperire, iar la percheziție ancheta

A murit una dintre cele mai iubite prințese din lume, la doar 46 de ani. Era considerată una dintre cele mai importante figuri ale monarhiei în 2026

A murit una dintre cele mai iubite prințese din lume, la doar 46 de ani. Era considerată una dintre cele mai importante figuri ale monarhiei în 2026

Familia regală a Thailandei este în doliu după moartea prințesei Bajrakitiyabha Narendiradebyavati, fiica cea mare a regelui Maha Vajiralongkorn. Anunțul a fost făcut de Casa Regală, care a precizat că prințesa s-a stins din viață la Spitalul Memorial Kin

Rezultatele oficiale: Eleva de la Liceul „Virgil Madgearu” din Cluj nu avea drog în sânge. Mama fetei: „Probele s-au luat după multe ore”/ Ancheta continuă

Rezultatele oficiale: Eleva de la Liceul „Virgil Madgearu” din Cluj nu avea drog în sânge. Mama fetei: „Probele s-au luat după multe ore”/ Ancheta continuă

În contextul anchetei privind cazul unei eleve de 18 ani de la Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu” din Cluj-Napoca, care a reclamat că ar fi fost victima unei agresiuni sexuale după banchetul de absolvire

Droguri ascunse în subsolul unui bloc din Cluj: Un tânăr, ce făcea parte dintr-o rețea de traficanți, le „gestiona” liniștit. Acum a fost arestat

Droguri ascunse în subsolul unui bloc din Cluj: Un tânăr, ce făcea parte dintr-o rețea de traficanți, le „gestiona” liniștit. Acum a fost arestat

Un tânăr în vârstă de 29 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat într-un dosar de trafic de droguri de risc, după ce anchetatorii au stabilit că ar fi folosit un imobil din Cluj-Napoca pentru depozitarea unor cantități importante