Cristian Pomohaci rămâne în arest. Tribunalul i-a respins cererea de eliberare și rămâne în spatele gratiilor

Fostul preot Cristian Pomohaci va mai rămâne 30 de zile în arest preventiv, după ce instanța a decis prelungirea măsurii în dosarul în care este acuzat de trafic de droguri de mare risc.

Decizia vine după ce acesta a încercat în repetate rânduri să obțină o măsură mai blândă și să scape de arest.

În ciuda faptului că apărătorii lui Pomohaci au contestat măsurile dispuse de instanță și au invocat inclusiv presupuse neregularități în actele de sesizare întocmite de anchetatori, instanța a decis ca el să rămână în spatele gratiilor. Astfel, Tribunalul Mureș a decis încă 30 de zile de arest preventiv pentru fostul preot.

În temeiul prevederilor art.348 Cod de procedură penală rap la art.207 alin.6 Cod de procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul P.C.D., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000. În baza art. 242 alin.2 C.proc.pen. respinge ca nefondate cererile de revocare a măsurii arestării preventive sau de înlocuire cu măsura arestului la domiciliu sau controlului judiciar, prin apărător ales. Menține măsura arestării preventive luată față de inculpatul P.C.D. prin Încheierea penală nr.45/DL din data de 05.06.2026 a Judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș, definitivă prin Încheierea Penală nr.195/CU/DL din 10.06.2026 a Judecătorilor de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Tg-Mureș, ambele pronunțate în dosarul nr.2285/102/2026. Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător ales. Cu drept de contestaţie la Curtea de Apel Tg-Mureș, în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, data de 13 august 2026, ora 14:15.”, se arată în decizia oficială a Tribunalului Mureș.

Pomohaci, implicat în două dosare

Fostul preot este cercetat în două dosare diferite și riscă ani grei de închisoare. Pomohaci este cercetat într-un dosar pentru trafic de droguri, dar și într-un dosar agresiune și viol asupra unui minor.

Dosarul privind traficul de droguri de mare risc este instrumentat de DIICOT. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2024-2026, Pomohaci ar fi procurat, deținut și pus la dispoziția mai multor persoane, pentru consum, cantități de droguri de mare risc sub forma unor substanțe cristaline.

Comentarii Facebook