Un șofer a fost cât pe ce să se ciocnească cu un taxi, pe o stradă din Cluj.
Un trotuar din Mănăștur a fost blocat complet de mașinile parcate. În imaginile surprinse de un clujean se poate observa cum întreg trotuarul este blocat de vehiculele, pietonii find nevoiți să ia printre ele sau chiar pe carosabil.
Bugetele alocate pentru servicii IT au ajuns în prezent cu aproximativ 20% sub nivelul înregistrat în urmă cu doi ani.
Din ce în ce mai mulți străini aleg România pentru a-și efectua diverse tratamente medicale. Cei mai solicitați sunt medicii stomatologi și specialiștii în chirugie estetică, străinii apelând la acești experți din țara noastră, costurile fiind mult mai mi
O porțiune din strada Năvodari din Cluj Napoca s-a surpat, la puțin timp după ce fusese reparată. Deși zona a fost reasfaltată se pare că reparațiile n-au ținut prea mult iar asfaltul a cedat
Trotuarul unei străzi din Cluj a fost blocat de șoferii care l-au transformat în loc de parcare. Mulți șoferi din Cluj tind să uite de bunul-simț și parchează pe unde apucă, fără a fi prea îngrijorați de circulația pietonilor
Primul transplant hepatic din Cluj a avut loc aseară la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie. Viața unei tinere de 25 de ani, care suferea de insuficiență hepatică acută de etiologie autoimună a fost salvată de medici.
Un taximetrist a fost criticat aspru după ce s-a gândit să depășească o coloană întreagă de mașini, prin parcare.
Un șofer din București a decis să-și croiască propriul drum la ieșire din parcarea de la Sala Polivalentă din Cluj.
Un șofer din Cluj a blocat clienții unui magazin înauntru, după ce și-a parcat mașina la doar câțiva centimetri de ușă.
Cursa destinată elevilor din Colonia Fânețelor va fi prelungită până în cartierul Gruia, începând de luni, 16 septembrie.
Un șofer a fost la un pas să provoace un accident pe o stradă din Cluj-Napoca
Uși decupate pentru a se putea deschide la Colegiul Pedagogic „Andrei Șaguna” din Sibiu!
Dacă te-ai gândit dintotdeauna că ai vrea să lucrezi în domeniul IT sau pur și simplu vrei să-ți schimbi domeniul de activitate dar nu știi de unde să începi, ai putea găsi soluția la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca.
Astăzi au fost inaugurate spațiile complet modernizate destinate copiilor din cadrul Ambulatoriului Spitalului Clinic de Boli Infecțioase.
Un traficant de substanțe psihoactive a fost reținut de polițiștii clujeni. Autoritățile i-au documentat activitatea infracțională aproape 2 ani, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produ
Aglomerația este un cuvânt aproape sinonim cu traficul din Cluj-Napoca și zonele din jurul municipiului. Pentru a demonstra acest lucru, o clujeancă a povestit experiența ei, mai exact, cât durează un drum de pe str. Teilor, Florești, până pe str. Fabrici
Așa se fac „cumpărăturile” la un magazin din Florești, județul Cluj!
Fostul șef al Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier (ISCTR) Cluj IT 4, Bogdan Durlea, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, într-un nou dosar.
Încă o parcare ,,superbă”, pe străzile Clujului! Un șofer, probabil prea grăbit să găsească loc de parcare și-a lăsat mașina chiar în mijlocul drumului.
Statul în trafic este o obișnuință la Cluj, iar șoferii sunt foarte grăbiți. Un astfel de moment a avut loc, astăzi, 11 septembrie, pe un drum din Cluj. O mașină Tesla a fost surprinsă în timp ce depășește pe linie continuă
Fostul șef al Inspectoratului pentru Controlul Rutier Cluj a fost trimis în judecată de procurorii DNA Cluj.
Începutul anului nou școlar a pus pe ,,jar” traficul din Cluj-Napoca. Șoferii se plâng că pierd foarte mult timp pe drum, mai ales dacă apar și anumite evenimente neprevăzute.
Cel mai nou proiect de reconversie și regenerare urbană propus de grupul IULIUS, la Cluj-Napoca, al cărui Plan Urbanistic Zonal a fost aprobat recent de Consiliul Local, se va numi RIVUS.
PR-ul primăriei Cluj-Napoca este „oraș pentru oameni”, dar se pare că e valabil doar pentru centrul orașului.
Un student din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, prins cu o cantitate uriașă de stupefiante și peste 100.000 de lei în camera de cămin, riscă ani grei de închisoare.
Noaptea trecută, un incendiu devastator a izbucnit la o hală de producție din localitatea Râșca, județul Cluj amenințând să se extindă rapid. Flăcările au cuprins întreaga clădire, dar și o zonă de depozitare, alimentate de materialele lemnoase din interi
Nesimțirea la volan este o constantă întâlnită pe drumurile din Cluj. Mai ales atunci când este vorba despre taximetriști sau șoferi de aplicații ridesharing, clujenii devin rapid nervoși.
În țara birocrației și a dosarului cu șină, poți fi amendat pentru lucruri la care nici nu te-ai gândi.