Un protest spontan care a durat 2 ore, a avut loc vineri, 24 iunie la Penitenciarul Gherla.
Zeci de clienți nu au putut intra joi, 9 iunie, în magazinul Kaufland în Mănăștur din cauza unei pene de curent astfel că s-a format o coadă mare la intrare.
Tot mai multe persoane cu deviații sexuale sunt căutate de Poliție în Cluj, astfel că, după prădătorul care hărțuia studente într-un cămin din Hasdeu, a apărut masturbatorul, care a șocat pasagerii dintr-un autobuz CTP.
Angajații din creșele din Cluj-Napoca au declanșat, marți, 7 iunie, o grevă japoneză și poartă și poartă în timpul serviciului banderole albe pe braț în semn de protest față de situația gravă în care au auns după adoptarea unei legi care prevede trecerea
Viceprimarul din Gilău, Okos Carol, este acuzat de localnici că încearcă să „maghiarizeze” comuna, după ce a susținut că mai multe străzi ar trebui să aibă denumiri ungurești.
La două zile de la izbucnirea incendiului de la o hală din Dej, pompierii încă se chinuie să lichideze în totalitate focul care arde mocnit.
Ploaia scurtă din această după-masă, vineri, 13 mai, a făcut ravagii pe o stradă din cartierul Gruia, din municipiul Cluj-Napoca. Deși aversele nu au durat mai mult de 15 minute, strada a fost inundată cât ai clipi de ploaia văratică dar zdravănă.
Un deținut care era internat la Spitalul Penitenciar Dej a vrut, sâmbătă, 7 mai.
Muncitorii care demolau un garaj din cartierul Mănăștur, din Cluj-Napoca, au descoperit că proprietarul avea ascuns acolo un strung. În loc să fie un autoturism, proprietarul avea un atelier și meșterea diverse piese în timpul liber.
Deținuții din penitenciarul Gherla au inventat tot soiul de metode „ingenioase” pentru a se drgoa, iar conducerea unității ar trebui să ia măsuri de prevenire, însă, chiar dacă autoritățile din cadrul penitenciarului sunt conștienți de noile metode folosi
Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în această noaptea de miercuri înspre joi, 21 aprilie, la un incendiu care a afectat o locuință în localitatea Călățele, anunță ISU Cluj.
Pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj a fost înregistrat marți un dosar de urmărire penală având ca obiect infractiunea de violență în familie, dosarul fiind instrumentat ca urmare a crimei din comuna Moldovenești. În acest caz, o femeie de 29
Un bărbat a fost ucis de propria soție marți, 19 aprilie, în comuna Moldovenești din județul Cluj, criminaliștii și Procurorii Parchetului de lângă Tribunalul Cluj au declanșat o anchetă în acest caz.
Un deținut din Penitenciarul Gherla a încercat să se automutileze cu un cui pe care a reușit să și-l înfingă în frunte. Deținutul a fost dus de urgență la spital, unde a primit îngrijiri medicale, iar viața nu îi este pusă în pericol.
Știri de Cluj a înregistrat în luna martie 2022 un trafic lunar unic de peste 3 milioane de cititori. Acesta este un record pentru istoria presei online din județul Cluj, dar și din Ardeal.
Noile stații de transport în comun de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 din municipiul Cluj-Napoca au fost deja „atacate” de „artiștii fără nume” din oraș. Plexiglas-ul stațiilor au fost mâzgălite și vandalizate după o perioadă extrem de scurtă de la montar
Primăria Cluj-Napoca a dat curs solicitărilor venite din partea taximetriștilor clujeni și aprobă majorarea tarifelor pentru cursele de zi și de noapte.
Metroul Clujului are nevoie de exproprieri, iar acestea nu pot fi făcute potrivit legii.
Un clujean și-a înjunghiat tatăl de mai multe ori, după ce a escaladat un scandal între cei doi. Bărbatul a fost acuzat de tentativă de omor și a fost arestat și reținut pentru 30 de zile.
Vasile Sandu Sinpetrean, 52 de ani, este portar la Facultatea de Studii Europene din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai”, dar și student în anul 3, la aceeași facultate.
Primarul Emil Boc vrea să șteargă de pe statuia lui Baba Novac din Cluj-Napoca mesajul ”ucis în chinuri groaznice de către unguri în data de…”.
Peste 70 de orfani evrei din Ucraina au trecut marți, 1 martie, granița la Siret și au fost preluați de consulul Roni Shabtai care i-a adus cu un autocar până la Cluj-Napoca. Îinte de plecarea spre Cluj, copiii au primit de la voluntari pături, șosete, mă
Colegiul Tehnic Energetic din Cluj-Napoca și Liceul Pablo Neruda din Saint Martin d’Hères, Franța, își unesc forțele în cadrul unui proiect Erasmus, pentru a promova și valorifica energia regenerabilă în rândul tinerilor.
Știri de Cluj a reușit un nou record fenomenal de trafic, pentru care vă mulțumim dumneavoastră, cititorilor.
O femeie a făcut scandal la Profi Florești, după ce a băut șampania de pe raft și nu a vrut să plătească.
Știri de Cluj este cel mai citit ziar din Cluj la mare distanță. În luna ianuarie, publicația noastră a fost citită de 2 milioane de oameni, cititori unici. Vă mulțumim!
TVR a cerut o avere pentru a muta finala Eurovision.
Lanțul de farmacii Elmafarm, deținut de Sabin Funar, fiul fostului primar al Clujului, Gheorghe Funar, a intrat în insolvență.
Medicul oftalmolog Teodor Holhoș, care este și consilier local al Municipiului Alba Iulia din partea USR, vrea să construiască o clinică medicală cu cinci etaje în Cluj Napoca, însă proiectul a fost respins în comisia de urbanism a primăriei.
O tânără, studentă în Cluj-Napoca, a fost amendată joi, 23 decembrie, într-un autobuz CTP de pe linia 5, pe motiv că nu are voie cu pisica în mijlocul de transport în comun.