Sambata 5 Octombrie

Tragedie în Florești! Un tânăr a încercat să-și ia viața, a fost resuscitat, dar a murit la spital


Un tânăr de 27 de ani a murit la spital, după ce a încercat să se spânzure într-un apartament de pe Valea Gârboului din Florești. 

Bărbatul a amenințat că se sinucide joi seara, iar polițiștii, pompierii și paramedicii SMURD s-au deplasat de urgență la locuința acestuia pentru a-l salva. Salvatorii au fost nevoiți să folosească o scară și să forțeze ușa balconului pentru a intra în apartamentul bărbatului. 

Tânărul a fost găsit spânzurat în baie, iar paramedicii SMURD au constatat că acesta nu mai avea puls. După minute bune în care a fost resuscitat, au reușit să-i pornească bătăile inimii și l-au transportat de urgență la UPU Cluj-Napoca, informează cluj24.ro

Din păcate, decesul bărbatului a fost declarat în cursul nopții trecute. 


Comentarii Facebook