Consiliul Județean Cluj a decis să facă o investiție majoră la Castelul Banffy din Răscruci. După ce s-a deschis pentru public, castelul a devenit o atracție turistică de neratat, iar autoritățile nu au stat cu mâinile în sân: au aprobat achiziția unui te
Doi clujeni au fost arestați preventiv, după ce autoritățile municipiului Turda i-au acuzat că au furat zeci de metri de cablu. Cei doi ar fi acționat în mijlocul nopții
Un șofer a fost implicat într-un incident neplăcut pe strada Năsăud din Cluj-Napoca.
O fetiță de doar 5 ani, care s-a stins mult prea devreme, a reușit să schimbe destinele a doi copii. Micuții au primit o nouă șansă la viață, Institutul Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj Napoca, unde au fost realizate cele două transplanturi ren
Actorul clujean Bogdan Bob Rădulescu a găsit soluția pentru problemele imobiliare din Cluj și pentru frustrările lui Donald Trump legate de reglementările UE. Într-o postare pe rețelele sociale, Rădulescu a propus o idee inedită
Cristian Pistol, directorul CNAIR, a anunțat astăzi că lucrările la Autostrada Transilvaniei avansează. El a vorbit despre secțiunea Zimbor - Poarta Sălajului
Clujul va marca, și în acest an, Ora Pământului, cel mai mare eveniment la nivel mondial dedicat mediului.
O clujeancă a murit după ce a căzut de pe terasa de la Iulius Mall Cluj. La fața locului au ajuns de urgență pompierii și o ambulanță, fiindu-i aplicate manevre de resuscitare. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru ea.
Actorul clujean Bob Rădulescu a tras un semnal de alarmă cu privire la țepele care circulă în ultimul timp pe internet.
Liga LPF a anunțat programul și orele de disputare ale meciurilor din a treia etapă a play-off-ului și play-out-ului din SuperLigă, care începe pe 4 aprilie.
Peste 600 de viitori studenți vor susține sâmbătă, 22 martie, presimularea examenului de admitere organizată de UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
Femeia care a căzut vineri, 21 martie 2025, de la înălțime în zona parcării de la Iulius Mall Cluj a murit. Clujeanca de 50 de ani a fost resuscitată de paramedici minute în șir, însă fără succes.
Un polițist local a fost surprins în timp ce și-a parcat mașina personală pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități de o stradă din Cluj-Napoca.
Incident terbil în zona parcării de la Iulius Mall Cluj! O femeie de 50 de ani este resuscitată de paramedici după ce a căzut de la înălțime, în zona parcării complexului comercial.
Șoferii vitezomani sunt un pericol pentre toți oamenii, indiferent dacă vorbim de pietoni sau de alți șoferi. Un clujean este atât de sătul de aceștia, încât a ajuns să îi fie frică să umble pe trotuar.
Octavian Alexandru Băieș, căruia toti apropiații îi spuneau Octa, a fost unul dintre cei mai iubiți artiști ai Clujului, un om care a trăit prin muzică și care a oferit, ani la rând, bucurie celor care l-au ascultat.
Un tânăr de 15 ani a fost bătut și umilit de un alt adolescent, în Valea Drăganului, Cluj.
Un accident spectaculos a avut loc pe Calea Dorobanților din Cluj-Napoca, unde șoferul unui autoturism marca BMW X6 a pierdut controlul volanului, a urcat pe trotuar și a lovit în plin un stâlp publicitar din beton, distrugându-l complet.
Un incident rutier a avut loc în această seară pe strada Năsăud din Cluj-Napoca, unde un șofer de aproximativ 70 de ani a suferit un accident vascular cerebral (AVC) în timp ce conducea, pierzând astfel controlul volanului. Martorii spun că ar fi lovit ma
Un moment așteptat de ani de zile de locuitorii din Florești a avut loc astăzi, când autoritățile au intervenit pentru curățarea malurilor Someșului și demolarea construcțiilor improvizate de pe malul râului Someș.
Lavinia Șandru, originară din Dej, județul Cluj, și-a depus oficial candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2025, reprezentând Partidul Umanist Social Liberal
Un incendiu a izbucnit în urmă cu câteva momente în localitatea clujeană Mihai Viteazu. La fața locului pompierii au găsit o mașină cuprinsă de flăcări.
O atracție turistică din Cluj face furori printre vizitatori! Obiectivul a fost deja vizitat de peste 170.000 de persoane,
Simona Halep a reușit să strângă o adevărată avere în cei 15 ani de tenis
Mircea Lucescu și-a explicat decizia de a nu îl include pe Louis Munteanu în lotul echipei naționale. El a susținut că atacantul CFR Cluj are mai mult potențial în altă echipă
Conducerea Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca (Clujana) a reacționat, după ce o pacientă a reclamat că a fost certată și tratată cu neprofesionalism de un medic de la Unitatea de Primiri Urgențe.
Un bărbat de 46 de ani a fost scos astăzi din apele lacului din Gheorgheni, în apropiere de Iulius Mall Cluj.
Autoritățile române au arestat doi clujeni, acuzați că ar fi forțat mai multe persoane să lucreze în magazinul lor. Unul dintre oamenii exploatați nu mai trăiește
Doi traficanți de stupefiante au fost reținuți joi, 20 martie 2025, pentru 24 de ore de polițiștii clujeni, în urma unei acțiuni de amploare desfășurate în colaborare cu procurorii DIICOT.
Parcări ilegale peste tot! Clujenii cer măsuri urgente: „Ridicați mașinile, amenzile nu mai funcționează”