Pacienții Spitalului de Boli Psihice Cronice Borșa ar putea avea acces la un număr mai mare de investigații medicale, după ce Consiliul Județean Cluj va analiza un proiect de hotărâre care prevede extinderea activității Cabinetului de Medicină Internă din
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca va trece printr-o reorganizare administrativă, după ce Consiliul Județean Cluj va dezbate un proiect de hotărâre privind modificarea organigramei, a statului de funcții și a regulamentului de organizare
Patru studente ale UMF Cluj au câștigat locul I la SimUniversity 2026, una dintre cele mai prestigioase competiții europene de simulare medicală, desfășurată la Lyon
Cluj-Napoca are din nou motive de mândrie. Echipa de majorete Eclipse s-a întors acasă cu rezultate excepționale după participarea la Campionatul Mondial de Majorete, desfășurat la finalul săptămânii trecute în Crikvenica, Croația. Într-o competiție la ca
Start infernal pentru U Cluj! Bergodi se teme de maratonul verii și avertizează înaintea duelului cu Dinamo Kiev
Familiile numeroase din Cluj ar putea beneficia, în curând, de o serie de facilități importante la transportul public și la instituțiile de cultură, în baza unui parteneriat pregătit între Consiliul Județean Cluj și Primăria Cluj-Napoca. Proiectul, iniția
Un cocoș ținut într-o curte de lângă blocurile din Frunzișului 91 cântă zilnic de la ora 04:00, iar locatarii din zonă reclamă că nu mai pot dormi. O sesizare cere autorităților să verifice situația
Mobilizare uriașă a pompierilor clujeni! Oameni scoși dintre fiare, case salvate din flăcări și sute de vieți asistate
Consiliul Județean Cluj urmează să aprobe actualizarea Monografiei economico-militare a județului, un document clasificat „secret de serviciu”, destinat instituțiilor din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale. Actualizarea este reali
Un avion Wizz Air care efectua luni cursa Sibiu – Madrid a fost nevoit să aterizeze pe Aeroportul Internațional Cluj-Napoca după ce a lovit o pasăre la scurt timp de la decolare.
O imagine spectaculoasă cu luna plină deasupra Clujului a fost surprinsă de un cititor de pe Cetățuie, într-un moment liniștit și plin de farmec, cu Catedrala Sfântul Mihail conturată pe fundalul nopții.
Șoferul unei mașini care circula regulamentar la intrarea în Cluj-Napoca a avut parte de o sperietură zdravănă, când pe sensul său de mers s-a trezit față în față cu un Volkswgen care venea pe contrasens
Campionatul Mondial de Fotbal se vede în aer liber la Iulius Mall Cluj. Meciurile vor fi transmise la Iconic Garden, în Iulius Parc, cu acces gratuit
Nouă clujeni, salvați în ultima clipă de polițiști din fața unei înșelătorii cu criptomonede. Prejudiciu de peste 400.000 de lei, evitat în doar câteva zile.
Șoferii care circulă în zona municipiului Turda au parte de vești importante. Consiliul Județean Cluj a început lucrări de întreținere pe drumul județean DJ 161B, pe sectorul Turda - Ploscoș, un traseu important atât pentru locuitorii din zonă, cât și pen
UMF „Iuliu Hațieganu" Cluj-Napoca a deschis un Punct de Răcoare pentru seniori la parterul clădirii de pe strada Emil Isac nr. 13. Spațiul oferă apă potabilă, loc de odihnă și răcoare în zilele cu caniculă, fără nicio condiție de acces
Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, împreună cu comunitatea cățărătorilor, a dezvoltat o metodă modernă de reechipare a traseelor de escaladă care reduce la minimum intervențiile asupra stâncii și prelungește durata de viață a sistemelor d
Trei dintr-o lovitură la CFR Cluj! Ricardo Cadu anunță transferuri pe posturi-cheie
Începând cu luna iulie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca se alătură rețelei „Niciodată Singur. Prietenii vârstnicilor” și campaniei „Punct de Răcoare”, o inițiativă pentru persoanele vârstnice în perioadele cu temper
IPJ Cluj avertizează: câinii pot face insolație rapid în zilele caniculare. Polițiștii transmit ce trebuie să facă stăpânii de animale pentru a preveni decesele cauzate de căldură extremă. Iată lista completă de recomandări și semnele la care trebuie să f
Înaintea unuia dintre cele mai importante examene din viața unui licean, autoritățile din Cluj au ales să transmită un mesaj diferit față de anii precedenți. În locul avertismentelor și recomandărilor obișnuite, polițiștii, jandarmii și pompierii au venit
Spitalul Militar Cluj a confirmat oficial că aerul condiționat din pavilionul medical s-a defectat. Pacienții îndură 32 de grade în saloane, geamurile nu se deschid complet, iar conducerea promite „alte mijloace" de răcire
Vești bune pentru călători! Cluj-Napoca va fi legat de București cu trenuri electrice de ultimă generație
Pe strada Miraslău din Cluj-Napoca, deșeurile menajere sunt abandonate repetat în același loc, chiar și după salubrizare. Un locuitor a sesizat autoritățile și cere camere video, sancțiuni și măsuri concrete de prevenire
Primăria Cluj-Napoca lansează „Atelierele de vacanță", un program pilot prin care 240 de copii din ciclul primar pot petrece vara la școală, în activități educaționale și recreative. Proiectul rulează la două unități școlare
Adio, 40 de grade! Clujul scapă de caniculă, însă intră sub cod galben de furtuni, descărcări electrice și grindină
Restricții de circulație în Cluj din cauza caniculei. Camioanele de mare tonaj, trase pe dreapta în orele de vârf
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca se pregătește pentru unul dintre cele mai importante și emoționante evenimente ale anului universitar – Festivitatea de absolvire a promoției 2026.
Construcția viitorului Spital Pediatric Monobloc din Cluj-Napoca continuă într-un ritm susținut, lucrările desfășurându-se conform graficului stabilit. Este unul dintre cele mai importante proiecte medicale din regiune, cu impact direct asupra îngrijirii