O bunică de 81 de ani din Oradea a cucerit internauții, după ce nepotul ei a publicat două videoclipuri în care femeia conduce o mașină. În nici 24 de ore, acestea au adunat peste 4,6 milioane de vizualizări și sute de mii de aprecieri.
Cluj-Napoca este orașul din România în care se propune realizarea primului proiect mixt de reconversie urbană ce va purta semnătura UNStudio.
Circulația rutieră va fi perturbată în mai multe zone din județul Cluj, din cauza unei serii de transporturi cu gabarit depășit care vor traversa în aceste zile România.
Primarul municipiului Turda, Cristian Matei, este criticat de ani de zile de locuitori pentru traficul infernal, iar timp de 3 ani, din acest mandat de primar nu a părut că îi pasă de probleme. Într-un elan muncitoresc, cu numai un an înainte de alegerile
Un clujean acuză judecată strâmbă în cazul unui teren de pe strada Romul Ladea, peste care trece Centura Metropolitană. Un expert a stabilit că acolo metrul pătrat e 250 de euro, dar judecătorul a spus că ar fi 33 de euro, după multe amânări și schimbări
Un accident s-a produs sâmbătă la Cluj-Napoca, după ce un taximetrist s-a răsturnat pe strada Donath din cartierul Grigorescu. Din fericire, nu au fost victime, doar pagube materiale.
Primar de aproape 20 ani al municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc nu se poate lăuda cu proiecte majore de infrastructură.
”Doreii” care au lucrat pe strada Kogălniceanu, la un proiect simplu, au reușit în timpul șantierului să taie curentul, internetul și gazul la Biblioteca Academiei. Activistul civic Szakats Istvan face o paralelă între acest proiect mic, la suprafață, cu
Firma Dimex 2000 a câștigat contractul de 110 milioane Euro pentru execuția Drumului Expres Tureni - Autostrada Transilvaniei. Acest drum va funcționa ca o centură de ocolire a municipiului Cluj-Napoca și a orașului Turda.
Primarul Cristian Matei din Turda nu se poate lăuda cu foarte multe lucruri în mandatul 2020 - 2024. Prin oraș se circulă bară la bară, peste tot fiind lucrări interminabile.
Clujenii de pe strada Luceafărului, din cartierul Zorilor, se plâng că rămân și fără zonele de parcare pe trotuare, în timp ce nu se construiește niciun parking.
O vloggeriță din Timișoara a venit cu gașca la Cluj-Napoca și a dat piept de traficul lui Boc.
Clujenii care stau în cartierul Mănăștur și-au început dimineața de luni cu mulți nervi pierduți în haosul traficului clujean.
Un microbuz în care se aflau cinci persoane s-a răsturnat pe centura orașului Gherla.
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe centura Vâlcele-Apahida.
Tronsonul 1 al Centurii Metropolitane a Clujului trebuie să fie terminat în 20 de luni (inclusiv proiectare).
În ultimii ani, numărul românilor care au ajuns pe plajele din Albania a crescut simțitor, mai ales că țara nu a fost catalogată până acum drept o destinație scumpă.
Un accident în care au fost implicate patru mașini s-a produs, luni dimineata, pe centura orașului Gherla.
Primul tronson al Centurii Metropolitane a Clujului, cel de 2 km, dintre Florești și Cluj-Napoca, va avea un câștigător în luna iulie, dacă nu vor fi contestații.
Un accident grav s-a produs joi seara, în jurul orei 18.20, pe Centura orașului Gherla, la Bunești.
În perioada 22.06.2023 – 24.06.2023 se vor desfășura patru transporturi cu depășiri pe traseul: Beclean – DN17 – DN1C – Centura Apahida-Vâlcele – Cluj-Napoca – DN1F – A3 – DN15 – Chețani.
Clujul a câștigat 60 de medalii la Campionatele Naționale de Powerlifting Clasic și Echipat 2023, care a avut loc la Sala Sporturilor ”Horia Demian”.
Un trotuar lat de 3 metri apare pe strada Dragalina, în contextul în care șoferii suferă de-a dreptul în trafic. Un clujean a postat noua ”minune” a arhitecților, iar de acolo s-a iscat o întreagă dezbatere, care arată că primarul Emil Boc nu mai este atâ
Centura Clujului s-a scumpit cu 150 de milioane de euro, iar licitația a fost reluată, după ce la prima nu s-a prezentat nimeni. Centura Clujului costă pe kilometru de 4 ori mai mult față de cea din Oradea, pentru că sunt dealuri.
Centura metropolitană a Clujului, tronsoanele 2 și 3, a fost scoasă din nou la licitație. Cele două tronsoane licitate inițial au fost comasate, iar la valoarea indicatorilor financiari eligibili pentru actualizare din devizul general a fost aplicat in
Oamenii de știință de la Universitatea Reading din Marea Britanie au studiat turbulența aerului limpede, care este mai greu de evitat pentru piloți.
Un accident în lanț, cu patru mașini implicate, s-a produs duminică, 11 iunie, pe centura Apahida.
Europol a revenit cu un răspuns în cazul incidentului din localitatea Săcuieu, județul Cluj, în care un bărbat a fost împușcat în picior de doi polițiști.
Traficul rutier din Apahida arată din nou ca și în perioada în care încă ”Centura de Diamant” nu fusese încă terminată.
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, l-a atacat extrem de dur pe primarul Emil Boc, spunând că e frustrat și un ”primar de proiecte mici.