Compania de Apă Someș și-a cerut scuze de la clujeni, după ce aceștia au reclamat că pe o stradă din cartierul Mărăști, apa de la robinet are o culoare tulbure și suspectă.
Clujenii care locuiesc pe strada Anina nr. 6, în spatele magazinului Kaufland din cartierul Mărăști, au avut parte de o surpriză extrem de neplăcută în această seară. Apa de la robinet a căpătat o culoare tulbure și suspectă, spre șocul locatarilor, care
Un accident rutier cu urmări grave a avut loc miercuri dimineață, în jurul orei 8:00, pe strada Libertății din comuna Apahida, județul Cluj. Trei autoturisme au fost implicate în coliziune, iar un pieton aflat pe marginea drumului a fost rănit, după ce a
Clujenii trag un semnal de alarmă cu privire la o situație îngrijorătoare în ceea ce privește Canalul Morii din Cluj-Napoca.
Bunul simț se pare că e tot mai rar întâlnit în Cluj-Napoca! Locuitorii unei străzi din Mănăștur au ajuns la capătul puterilor, din cauza unor indivizi dubioși care fac haos în apropiere de locuințele lor.
Pericol de accident și zgomot puternic, acestea sunt problemele cu care locatarii de pe strada Ady Endre din cartierul Andrei Mureșanu.
Un clujean a povestit cum a ajuns la urgențe cu ochiul vânăt, după ce a lovit un stâlp în timp ce pedala pe o pistă de biciclete de pe Dorobanților.
Rata anuală a inflației a sărit din nou de 5% în luna februarie! Concret, inflația a ajuns la 5,02%, de la 4,95% în ianuarie. Astfel, alimentele s-au scumpit cu 4,54%, mărfurile nealimentare cu 4,79%, iar serviciile cu 6,42%,
Partida va fi transmisă pe un canal al grupului Prima TV care nu este recepționat pe rețeaua Digi, de departe cea mai răspândită rețea în Cluj-Napoca
Deși România rămâne sub media UE în clasamentul Indicele de Percepție a Corupției, există soluții pentru a schimba această situație
România se află în fața unui val de scumpiri prognozate pentru următoarele luni, iar economiștii avertizează că majorările de prețuri vor afecta semnificativ gospodăriile românilor.
Șoferii care circulă prin cartierul Mărăști, în zona străzii Câmpina, se confruntă cu un adevărat coșmar pe o stradă adiacentă. Aceasta se intersectează cu strada Câmpina, iar gropile ajung până în drumul principal.
Alin Tișe a declarat, în ședința de Consiliul Local de joi că este pregătit să susțină USR-ul, dacă aceștia reușesc să implementeze reforma administrativ-teritorială a României.
Președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, a venit cu o soluție neașteptată pentru a rezolva problema apei și a canalizării în satele clujene, care nu sunt deservite de compania de Apă Someș.
Clujeanul Rareș Bogdan revine în televiziune! Europarlamentarul se întoarce la prima „dragoste”
Scumpiri peste scumpiri! Plătim mai mult pentru aproape orice! Produsele de bază devin un lux pentru români în 2025
Rata anuală a inflaţiei a ajuns la 4,95% în luna septembrie, coborând puțin comparativ cu luna decembrie, atunci când inflația a atins 5,14%.
Locatarii unui bloc de pe strada Edgar Quinet din Cluj se confruntă cu o problemă extrem de neplăcută. Oamenii spun că, de câteva ori pe lună, apare un miros insuportabil de canal,
Clujenii care locuiesc pe Bulevardul Muncii din Cluj se plâng că traficul intens le cauzează mari probleme.
Municipiul Cluj-Napoca a trecut prin mai multe schimbări în ultimii ani, cele mai multe fiind datorate investițiilor făcute în cartierele din oraș. În timp ce unele cartiere au beneficiat de numeroase proiecte, altele au fost complet neglijate de autorită
Locuitorii mai multor blocuri din Cluj-Napoca au fost puși în fața unei situații fără precedent, după ce s-au trezit că administratorul asociațiilor de proprietari nu a plătit facturile la utilități.
Primul mare turneu de tenis din acest an aduce o nouă perspectivă tehnologică în lumea sportului. Sportivii sunt reprezentați, pe un canal de
În contextul creșterii amenințărilor cibernetice, Poliția Română a descoperit o metodă de înșelăciune ce se răspândește rapid prin aplicațiile de mesagerie. Escrocii se folosesc de pretextul participării la un concurs
Recent, o nouă țeapă a luat amploare prin intermediul aplicației de mesagerie Whatsapp. Infractorii cibernetici te pot lăsa fără cont cu un simplu link.
În cadrul proiectului de electrificare a magistralei 300 Cluj-Napoca – Episcopia Bihor, este prevăzută și modernizare gării Cluj-Napoca.
O fetiță de trei ani din Turda s-a ales cu răni grave, după ce a căzut într-un canal nesemnalizat aflat pe pista de biciclete de pe trotuarul din centrul orașului. Incidentul s-a petrecut în timp ce copila se plimba pe tricicletă, alături de părinții săi.
Jador a lansat acuzații grave la adresa producătorului muzical DeSanto, după ce canalul său de YouTube a devenit inaccesibil. În această seară cântărețul și-a deschis un canal nou și le-a cerut fanilor să se înscrie acolo.
Într-un text provocator, Cristian Tudor Popescu analizează tineretul din ziua de azi, denumind-o pe aceasta „Generația Z” – un nume care ar trebui să devină, în viziunea sa, „Generația G” în România, făcând referire la legionarii din Garda de Fier.
Un jurnalist mătură pe jos cu votanții lui Călin Georgescu: „Nu sunt chiar atât de proști”