Un jucătar de la Universitatea Cluj a intrat în istoria Ligii 1, după victoria cu Oțelul Galați, scor 2-0, din etapa a 13-a.
Valea Lonea va fi curățată de angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor Cluj.
Începând de vineri, 11 octombrie 2024, vor fi puse în funcțiune noi instalații de semaforizare în trei puncte din Cluj-Napoca, în cartierele Centru și Grigorescu. Primăria a anunțat amplasarea acestor semafoare pentru a fluidiza traficul
Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, a anunțat că de săptămâna viitoare se va turna asfalt pe inelul metropolitan care leagă Oșorhei de Cheriu. Am spune că parcă vrea să ne facă în ciudă, că vestea altfel excelentă pentru bihoreni,
La deschiderea anului universitar 2024-2025 la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Florin-Alexandru Bologa, tânărul cu deficiențe de vedere care a reușit să obțină medalia
În Bihor se pregătește inaugurarea centurii ocolitoare a municipiului Beiuș, a 6-a centură care va fi deschisă în județ, în 2024.
Linia de transport special elevi E9 va fi prelungită începând luni.
Sportivul clujean Alexandru Bologa a câștigat vineri, 6 septembrie, medalia de aur la judo, la Jocurile Paralimpice de la Paris.
Tânărul de 28 de ani, Alexandru Bologa, a reușit să se califice în finala Jocurilor Paralimpice de la Paris la parajudo, clasa J1, categoria 73 de kilograme. Sportivul clujean a reușit să își treacă în vitrină
Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni că sunt probleme cu banii pentru metroul de la Cluj.
Metroul de la Cluj ar putea fi finanțat din sumele provenite din certificate verzi, pentru că este vorba despre transport verde, a declarat premierul Marcel Ciolacu, luni, 2 septembrie.
Traficul devine mai fluent dinspre Oradea spre Cluj-Napoca după ce în 24 august s-a deschis circulația pe Centura Oșorhei.
Despre trenul metropolitan al Clujului se vorbește de minim un deceniu.
Fotbalistul Filippo Falco, în vârstă de 32 de ani, a fost cumpărat de echipa din etalonul secund italian Carrarese Calci de la CFR Cluj.
Sâmbătă, 31 august, de la ora 09:00, se deschide oficial circulației centura Aleșd, a cincea centură inaugurată în județul Bihor. Anunțul a fost făcut de Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, care a subliniat importanța acestui proiect pe
Un clujean a solicitat Primăriei Cluj-Napoca să monteze un gard pe strada Alexandru Vaida Voevod, pentru a-i opri pe pietonii care traversează ilegal.
Alex Bologa face ultimele pregătiri pentru Jocurile Paralimpice de la Paris! Acesta s-a calificat în competiție în urma medaliei de aur obținute la judo la Jocurile Mondiale ale Nevăzătorilor din Regatul Unit.
Împachetează-ți curiozitatea și pregătește-te pentru o călătorie în timp în satul Bologa, un loc care pare desprins din basmele medievale și istoria romană! Aici, fiecare colț ascunde o poveste fascinantă și fiecare piatră are o istorie de spus
Saklikent, cel mai mare canion din Turcia, se întinde pe aproximativ 18 kilometri și are pereți ce ajung până la 300 de metri înălțime.
Trei clujeni, cu vârste cuprinse între 17 și 32 de ani, au fost lăsați în libertate de magistrații de la Judecătoria Huedin, chiar dacă s-a constatat că au furat tot ce le-a ieșit în cale din mai multe locuințe din județul Cluj.
O basculantă care căra piatră de dimensiuni mari a fost filmată pe un drum din Cluj circulând fără prelată, ieri, 12 august. Din cauză că încărcătura nu era acoperită cu o prelată
U-BT și-a finalizat lotul prin ultimul transfer făcut din această vară. Campioana României a semnat cu uriașul Deshawn Stephens. Peste 2 metri și 35 de ani, alături de o experientă bogată
Începând din 2025, Declarația Unică pentru impozitul pe venit și contribuțiile sociale va fi înlocuită cu un formular precompletat.
Din 2025, impozitele pe proprietate s-ar putea tripla în marile orașe.
Marcel Boloș, Ministrul Finanțelor, a asigurat că nu vor exista creșteri de taxe și impozite, în următoarea perioadă, în România, într-o emisiune de la Antena 3 CNN.
Se schimbă modul în care ANAF pune poprire pe salariu!
O propunere pentru modificarea Codului de procedură fiscală pentru îmbunătățirea capacității operative a ANAF în prevenirea și combaterea fenomenelor de neconformare, a fost făcută de către Ministerul Finanțelor.
Clujul are obiective turistice superbe cu care ne putem mândri!
Nici bine nu s-au obișnuit cu e-TVA și e-Factura, că românii primesc o nouă „lovitură” procesul de digitalizare al României.