Nu a jucat deloc pentru CFR Cluj dar a fost transferat de o echipă din Serie B: ,,Este aici pentru a rupe plasele adversarelor”
Fotbalistul Filippo Falco, în vârstă de 32 de ani, a fost cumpărat de echipa din etalonul secund italian Carrarese Calci de la CFR Cluj.
,,Avem un șoim (n.r. - Falco) în oraș. Și el este aici pentru a rupe plasele adversarelor”, a anunțat Carrarese Calcio transferul lui Filippo Falco de la CFR Cluj.
Mijlocașul ofensiv italian de 32 de ani a semnat cu nou-promovata din Serie B un contract pe două sezoane.
Filippo Falco fusese adus de CFR Cluj în februarie acest an, de la Steaua Roșie Belgrad, dar fotbalistul supranumit ”Messi din Salento” nu a jucat deloc pentru echipa din Gruia.
Singura sa prezență în lotul clujenilor, și aceea doar pe banca de rezerve, a fost la acel 0-4 din sferturile Cupei României cu Corvinul Hunedoara.
În CV-ul fostului internațional de tineret italian se regăsesc echipe ca Lecce (40 de meciuri în Serie A), Reggina, Bologna (9 meciuri în Serie A), Cesena, Perugia sau Cagliari, potrivit sport.ro.
4 Comentarii