În universul fascinant al astrologiei, există momente rare în care astrele, destinul și harul divin se aliniază perfect, aducând asupra unor nativi binecuvântări care par desprinse dintr-o poveste
Deși a trecut puțin timp din clipa în care a ajuns președintele României, Nicușor Dan pare să nu mai fie atât de popular precum și-ar dori. Cel puțin asta arată cel mai recent sondaj INSCOP.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a acordat un interviu amplu în care vorbește deschis despre pe care o va lua în zilele următoare, în contextul în care numele său este vehiculat pentru funcția de prim-vicepreședinte al Partidului Na
Un cunoscut activist clujean anunță că „extrema dreaptă” va ajunge la putere în viitor, dacă sunt menținute actualele măsuri de austeritate.
Dacă mâine ar avea loc alegeri parlamentare, partidul condus de George Simion (AUR) ar obține peste 40% din voturi, cam atât cât au PSD, PNL și USR la un loc.
Clujenii fac de necaz în așteptarea zilei de 1 august 2025, atunci când măsurile de austeritate ale Guvernului Bolojan vor intra în vigoare.
Profesorul clujean Adrian Papahagi transmite un mesaj clar pentru Nicușor Dan și Ilie Bolojan.
Universul se mișcă în tăcere, dar forțele divine veghează asupra fiecărei firi. În această perioadă de vibrație crescută, de purificare sufletească și de aliniere spirituală, Dumnezeu pare să reverse daruri speciale asupra anumitor zodii
David Popovici învingător la Campionatul European U23: aur și record european la 100 m liber
O mare sportivă a Clujului și a României s-a stins din viață. De 16 ori campioană națională, a reprezentat România la patru ediții ale Jocurilor Olimpice
Cunoscutul profesor UBB Adrian Papahagi a încercat să le explice clujenilor de ce apartenența țării noastre la Uniunea Europeană este „importantă”.
Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, una dintre cele mai importante zile din calendarul ortodox, aduce o deschidere energetică aparte. Este momentul în care sufletul se curăță, dorințele capătă contur
Comunitatea Declic anunță că face un nou pas hotărât în lupta pentru un sistem de justiție integru și independent: procedura de numire a Liei Savonea la conducerea Înaltei Curți de Casație și Justiție va fi contestată oficial la Curtea de Apel Cluj
Gheorghe Funar s-a întors în forță după 15 ani de pauză, cel puțin de pe micul ecran, fiind invitat în emisiunea lui Dan Diaconescu. Emisiune care a durat șase ore.
Înainte de retrogradarea lui Mercur, Universul deschide un portal rar de claritate, oportunități și transformare profundă pentru câteva zodii alese. Până pe 18 iulie, energiile astrale sunt în favoarea celor care știu să își urmeze intuiția
Un clujean e decis să își petreacă vacanța într-o destinație unde merg anual milioane de români, însă cere sfatul celor care au mai fost pe acolo pentru a nu avea probleme.
Deputatul PNL Ovidiu Cîmpean cere demisia lui Mihail Neamțu după publicarea unei imagini false cu Oana Țoiu: „Este un atac la demnitate și valorile democratice”
Rocsana Contraș, femeia cu inima de aur din Cluj, care oferă sprijin constant celor în nevoi, a transmis un mesaj clar pentru toate gurile rele care o critică.
O vizită la Castelul Bánffy din Răscruci s-a transformat într-o călătorie emoționantă în trecutul personal și colectiv al ardelenilor plecați spre „țara tuturor posibilităților”
Marți, 24 iunie 2025, clujeanul Mircea Abrudean a fost ales președinte al Senatului, fiind susținut de coaliția de guvernare PNL-PSD-USR-UDMR.
Cunoscutul profesor clujean Adrian Papahagi și-a imaginat cum ar fi arătat România cu o guvernare „suveranistă”, mai exact un guvern format din PSD, POT, SOS și AUR.
Fostul judecător clujean Cristi Danileț a reușit să dea jos de pe internet o reclamă falsă, o escrocherie prin care românii naivi riscau să își piardă banii.
Solstițiul de vară din 21 iunie 2025 reprezintă momentul în care Soarele atinge cota astronomică maximă, declanșând o energie intensă, care aduce claritate, revitalizare și oportunități. Este o perioadă de renaștere și deschidere
Adrian Papahagi lansează un mesaj tranșant adresat lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan, îndemnându-i să-și îndrepte lupta politică împotriva ceea ce el numește „securimea bișnițărească”
Universitatea Cluj se află printre puținele echipe din România care respectă o regulă de aur din fotbalul românesc: minute de joc acordare fotbaliștilor români.
Intri într-un cazino online și te uiți la toate acele sloturi care clipesc de zor. Unele parcă te îmbie să te apropii cu jackpoturi uriașe, altele îți fac cu ochiul prin tematici haioase sau animații trăsnite.
Jurnalistul Florin Negruțiu îi critică în termeni duri pe Nicușor Dan și Ilie Bolojan, având în vedere că au „cedat” prea ușor presiunii venite din partea partidelor politice.
Unii spun că norocul vine și pleacă, dar pentru trei zodii din zodiac, începând de mâine, universul pare să răspundă direct la fiecare dorință rostită. Este ca și cum Dumnezeu însuși le-ar fi ascultat rugăciunile și a decis că a sosit momentul să le trans
AUR organizează proteste în toată țara, astfel că municipiul Cluj-Napoca nu este ocolit. AUR Cluj a anunțat că un astfel de protest va fi organizat duminică, 22 iunie, în fața Prefecturii Cluj.
Începând de mâine și până la sărbătoarea Sfintei Marii (15 august), un flux energetic extrem de rar și puternic va traversa universul astrologic, influențând profund parcursul multor zodii. Este o perioadă cu vibrații înalte, deschideri karmice și oportun