Umor copios din partea rivalilor la adresa lui Gigi Becali și Meme Stoica, după ce FCSB a ratat titlul la limită, în fața Farului lui Hagi


Echipa miliardarului din Pipera a ratat încă o șansă la titlul de campioană. FCSB a pierdut partida cu Farul Constanța, scor 2-3, în etapa a 9-a din play-off-ul Superligii, iar formația lui Gică Hagi a câștigat al doilea titlu din istorie.

Astfel, FCSB-ul a ajuns la cel de-al optulea sezon fără trofeul de campioană în Superliga. Din acest motiv, Gigi Becali și Meme Stoica au fost țintele principale în glumele de pe internet, după ce constănțenii de la Farul au ridicat trofeul.

Imaginile hilare cu cei doi oficiali de la FCSB au fost distribuite de către fanii echipelor rivale din campionat, imediat după finalul partidei cu Farul Constanța, potrivit ProSport.

Una dintre imaginile distribuite este o imagine editată cu Meme Stoica, care îl înfățișează pe managerul general al FCSB-ului îmbătrânit, cu părul cărunt și barbă albă, alături de mesajul: „După zeci de ani de necâștigare a campionatului”.

meme stoica 1.png

Gigi Becali a fost, de asemenea, ținta glumelor pe internet după înfrângerea suferită la Constanța. Deoarece echipa sa nu a mai reușit să câștige titlul de campioană vreme de opt sezoane, patronul a primit un tratament similar cu cel al managerului Meme, fiind înfățișat cu părul alb și plin de riduri, așteptând următorul titlu.

meme stoica 2.png

În ultimele opt campanii, formația roș-albastră a terminat de șapte ori pe locul al doilea, singura excepție fiind în sezonul 2019-2020, când bucureștenii s-au clasat pe locul patru la finalul campionatului.

Comentarii Facebook