U-BT Cluj revine pe parchet la doar 72 de ore după victoria istorică: Meci din nou cu Buducnost în Liga Adriatică. „Știm că vor fi foarte supărați”

După o calificare spectaculoasă în sferturile competiției EuroCup Basketball, echipa U-BT Cluj-Napoca se întoarce rapid pe teren pentru un nou meci cu aceeași adversară. Sâmbătă, 14 martie, de la ora 21:00, clujenii vor juca din nou în celebra sală Morača Sports Center din Podgorica, împotriva formației Buducnost VOLI Podgorica, de această dată în cadrul Top 8 din ABA League.

Meciul vine la doar 72 de ore după succesul impresionant al „studenților”, care au câștigat cu 100-82 în optimile EuroCup și au obținut o calificare istorică în sferturile competiției.

Clujenii vor să continue seria perfectă contra muntenegrenilor

Victoria de miercuri a fost una categorică. Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au dominat partida de la început până la final, fără să le permită adversarilor să preia conducerea în niciun moment. Acum, echipa antrenată de Mihai Silvășan își propune să continue seria perfectă din duelurile directe. Până în prezent, clujenii conduc cu 3-0 la întâlniri oficiale împotriva formației din Muntenegru.

Totuși, tehnicianul clujean avertizează că partida de sâmbătă va fi complet diferită. „I-am învins în urmă cu două zile în EuroCup, ceea ce, evident, ne dă un plus de încredere, însă, cu siguranță, va fi cu totul și cu totul alt meci. Nu putem să luăm victoria de acum două zile ca atare și să ne considerăm din start învingători. Ar fi o greșeală foarte mare. Este foarte important cum vom gestiona din punct de vedere mental acest joc. Ne concentrăm numai la acest joc, nu ne gândim la următorul joc din EuroCup. Aici este challenge-ul, dacă vom reuși să facem acest lucru și să avem aceeași atitudine și aceeași intensitate ca acum două zile. Asta ne dorim și sperăm la încă o victorie.”, a declarat Mihai Silvășan.

Buducnost, un adversar cu istorie în baschetul european. Meci dificil în sala Morača

Fondată în 1949, echipa Buducnost VOLI Podgorica este una dintre cele mai titrate formații din regiune. Clubul a câștigat 16 titluri de campioană a Muntenegrului și 18 Cupe naționale, iar cea mai mare performanță europeană rămâne câștigarea trofeului ABA League în 2018. De-a lungul anilor, muntenegrenii au fost o prezență constantă în această competiție regională, participând chiar și în EuroLeague în sezonul 2018-2019.

În actualul sezon al Ligii Adriatice, Buducnost a terminat pe primul loc în grupa B, cu 13 victorii și doar 3 înfrângeri.

Partida se va disputa într-o atmosferă intensă, deoarece echipa din Podgorica este extrem de puternică pe teren propriu. În acest sezon al ABA League, muntenegrenii au pierdut doar două meciuri acasă. Baschetbalistul Saulius Kulvietis spune că echipa clujeană trebuie să fie pregătită pentru un duel fizic. Știm că vor fi foarte supărați pentru meciul ăsta și trebuie să le ținem piept din punct de vedere fizic, să jucăm tare, așa cum am făcut-o miercuri, să fim duri, pentru că pe unele poziții sunt mai mari decât noi. Cel mai important e să ne ridicăm la nivelul lor de forță, să jucăm pe stilul nostru, să jucăm rapid și să nu-i lăsăm să ne împingă din pozițiile noastre. Ne vom lupta să obținem victoria mâine.”, a explicat jucătorul.

Watch Party pentru suporteri la Cluj

Fanii care nu pot ajunge în Muntenegru pot urmări meciul la un eveniment special organizat în Winners Sports Club & Restaurant din Cluj-Napoca. Acolo va avea loc un Watch Party, iar cei prezenți vor primi o bere din partea casei, în timp ce vor urmări duelul dintre cele două echipe.

Comentarii Facebook