„Fălcosul” își ridică pălăria pentru CFR Cluj și calificarea în play-off: „Incredibil ce a făcut Pancu”
Fostul antrenor al CFR Cluj, Ioan Andone, s-a declarat impresionat de parcursul echipei din Gruia și de rezultatele obținute sub comanda lui Daniel Pancu, înainte de startul play-off-ului din SuperLigă.
„Fălcosul” a spus că performanța reușită de CFR Cluj este una surprinzătoare, mai ales în contextul în care echipa a avut probleme interne și o perioadă dificilă în sezonul regulat.
„O nebunie acest play-off. FCSB să nu intre în play-off... Incredibil ce a făcut Pancu la CFR! Într-o echipă plătită rar, cu jucători care jucau doar ca să respecte contractul.... Să faci 11 victorii consecutive, să dai calculul hârtie peste cap.... La CFR, cred că era dezbinare, nu era echipă. Era grupul străinilor și grupul românilor și așa mai departe”, a precizat fostul antrenor al CFR Cluj, notează digisport.ro.
„Fălcosul” ridică pălăria pentru CFR Cluj și calificarea în play-off: „Incredibil ce a făcut Pancu”
Totodată, „Fălcosul” a mai spus că în perioda cât timp a fost antrenor la echipa din Gruia nu a făcut nicio diferență.
„Eu nu am făcut nicio diferență, când am antrenat acolo. Mai comentau când le făceam programul, când îi așezam la mese, făceam aranjarea pe camere. Se supărau, comentau, se certau cu secundul. Și ziceam: ’ia, mă, ia, comentează-mi în față!’ Români cu străini, puneam. Eu eram șeful. Să învețe de la unul la altul”, a spus Andone.
0 Comentarii