Joi 28 Octombrie

Șumudică, într-o situație complicată: va fi demis de la CFR Cluj? Dan Petrescu vrea să revină


Marius Șumudică, angajat în urmă cu numai două luni, este în pericol să fie dat afară de la CFR Cluj, fiindcă patronul Varga visa calificarea în grupele Champions League, pe care deja a pierdut-o. Dan Petrescu vrea să revină și deja compară rezultatele lui cu ale lui Șumi, deși echipa s-a schimbat cu mult și întreg contextul e diferit.

Marius Șumudică, demis de la CFR Cluj?

CFR arată ca un club serios și bine organizat, toată lumea din club a ținut ca societatea să aibă imaginea aceasta, una în contrast cu practicile de la FCSB, unde Becali își asumă în public toate deciziile care contează: alcătuirea lotului, alegerea titularilor, schimbările din timpul meciurilor. 

La Cluj a existat însă un cutremur pe care l-a provocat o intervenție a patronului Ioan Varga, la demiterea lui Edi Iordănescu în primul mandat, și există informații despre încă o tentație a lui „Neluțu" de a schimba antrenorul la nervi. 

Petrescu vrea la CFR Cluj, dar are șanse mici

Proprietarul clubului e supărat din cauza eliminării din Champions League, în disputa cu Young Boys, și se gândește deja să-l înlocuiască pe Marius. Pe Șumudică l-ar salva, în mod sigur, calificarea în grupele Europa League. 

Dacă nu trece de Steaua Roșie Belgrad, tehnicianul rămâne expus, cu șanse mari să plece de la CFR. Un eșec în turul programat marți la Belgrad poate să fie decisiv. 

Șumi se află acum în situația de care s-a temut Edward Iordănescu atunci când a refuzat să semneze prelungirea contractului cu vișiniii: reconstruirea echipei și victoriile în Europa sunt greu de realizat.

Petrescu a vorbit deja la DigiSport și a comparat rezultatele recente cu succesele pe care le-a obținut el. Liber de când a fost demis de la CFR, Dan s-ar întoarce. Șansele reale pentru readucerea lui sunt minime, chiar dacă fostului internațional i-ar conveni să revină. 

În comparația pe care a realizat-o el în emisiune, Petrescu îi este superior lui Șumudică, doar că Dan s-a referit numai la victorii, nu la întregul context. 

Cum s-a schimbat situația în care se află Clujul acum: 

  • Petrescu a calificat prima oară echipa în grupele Europa League la doi ani de când fusese angajat. A plecat între timp în China, a revenit. În perioada aceasta, CFR a fost eliminat de Malmo și de Dudelange în același sezon și a ieșit din Europa. Echipa era omogenă, fusese rulată în două sezoane. 
  • Fostul fundaș dreapta i-a dus pe vișinii în grupele Europa League într-o campanie în care a trecut de Celtic în turul al treilea preliminar din Champions și a pierdut apoi cu Slavia în play-off. În stagiunea următoare a fost eliminat de Dinamo Zagreb în turul al treilea din UCL și a avut de îndeplinit o formalitate în EL, victoria cu finlandezii de la KuPS. 
  • Șumudică are garantată participarea în grupele Conference, un obiectiv pentru care a trecut doar de Banja Luka, din Bosnia, și de Lincoln, din Gibraltar. 
  • Din formula de acum au dispărut mulți fotbaliști importanți dintre aceia care o eliminau pe Celtic și care ajungeau până în "16-imile" Europa League: Vinicius, Bordeianu, Djokovici, Țucudean. Hoban, la 38 de ani, mai joacă foarte rar. Burcă a fost accidentat și nu a evoluat deloc în sezonul acesta. Peste Camora și peste Deac a mai trecut timpul, amândoi au ajuns să fie uzați în plus. 

Ultima oară au plecat toți

Varga și-a impus forța o singură dată de când e proprietarul clubului, atunci când l-a demis pe Iordănescu ca urmare a eșecului cu Malmo, 0-1 la Cluj. Urma returul, dar „Neluțu" nu a avut răbdare, conform gsp.ro.

Solidari cu antrenorul, au demisionat președintele Marian Copilu, Bogdan Mara și Marius Bilașco, și ei membri ai staff-ului. Relația Copilu-Petrescu nu mai era bună de multă vreme, deci înlocuirea lui Șumi cu Dan ar conduce la un scenariu asemănător.


Comentarii Facebook