Șumudică, dezvăluiri despre transferurile care au picat la CFR Cluj în ultimele zile: „A fost aproape”
CFR Cluj a avut un final de mercato extrem de agitat, după ce clubul a scăpat de interdicția la transferuri și a reușit să legitimeze nu mai puțin de zece jucători. Ardelenii au încercat însă și alte mutări importante, iar printre fotbaliștii doriți în Gruia s-a aflat chiar Tavi Popescu, de la FCSB.
Marius Șumudică a dezvăluit că a încercat să-l aducă pe mijlocașul ofensiv la CFR Cluj, sub formă de împrumut. Negocierile au avut loc chiar în ultima zi a perioadei de transferuri, însă mutarea nu a mai fost finalizată.
Antrenorul CFR-ului a povestit că a discutat direct cu patronul FCSB despre posibilitatea transferului.
„Da, a fost aproape. Practic, era ultima zi de transferuri. Eu am încercat să dau de el, n-am reușit să dau de el. Am vorbit cu patronul clubului de la FCSB. Voia să-l împrumute, dar, într-un final, nu s-a concretizat”, a declarat Șumudică.
CFR Cluj a mai ratat două transferuri
Tavi Popescu nu a fost singura țintă a formației din Gruia. Șumudică a mai dezvăluit că CFR Cluj a purtat discuții pentru doi fotbaliști pe care îi considera peste nivelul SuperLigii.
Unul dintre jucători evolua pe postul de fundaș central, iar celălalt era un fotbalist de bandă. Ambii aveau experiență în competițiile europene, însă situația financiară a clubului a reprezentat un obstacol important în negocieri. Unul dintre fotbaliști a ales în cele din urmă să semneze cu o altă echipă.
„Nu putem acorda salarii mari. Ceea ce vinde în momentul de față este brandul și mă refer la ceea ce înseamnă CFR. Foarte mulți, când aud de CFR, sunt interesați, dar, într-un final, când se interesează și când toată lumea vede care este situația clubului, nu-i ușor să-i convingi”, a explicat tehnicianul.
Chiar și în aceste condiții, Șumudică este mulțumit de lotul pe care îl are la dispoziție și consideră că CFR Cluj a reușit să obțină un raport bun între valoarea jucătorilor transferați și costurile acestora.
0 Comentarii