Sharapova, după eliminarea de la US Open: Îmi voi aminti mereu meciul cu Halep


Maria Sharapova a fost eliminată în optimile de la US Open, la prima sa participare într-un turneu de Grand Slam după pauza de 19 luni.

Cu toate că letona Anastasija Sevastova a fost cea care a oprit-o pe rusoaică din drum la Grand Slam-ul american, sportiva spune că tot meciul cu Halep a fost cel mai memorabil din competiție.

"Pentru mine, seara de luni (n.red. meciul contra Simonei Halep disputat pe 28 august, în noaptea de luni spre marţi) a fost una specială. Mi-o voi aminti mereu. Am jucat petru meciuri în faţa unor tribune pline şi mulţumesc pentru şansa primită. Am fost competitivă într-un mediu competitiv şi mărturisesc că mi-a lipsit acest lucru", a declarat Şarapova, în cadrul conferinţei de presă, potrivit Mediafax.

Maria Sharapova a reușit să o elimine pe Simona Halep încă din primul tur al turneului, cu scorul 6-4, 4-6, 6-3.

Comentarii Facebook