Șeful FRF, Răzvan Burleanu, despre ”măcelul” din tribune de la România - Ungaria! Ce DECIZIE va lua

 

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, este la curent cu abuzurile comise de forțelor de ordine de pe Arena Națională, la meciul dintre România și Ungaria, încheiat cu scorul de 1-1.

 

În această dimineață am descoperit fața nevăzută a partidei, una dureroasă și care nu necesită multe comentarii, ci măsuri ferme. Mulțumesc presei pentru informațiile și imaginile furnizate. Am văzut şi fotografiile. S-au petrecut lucruri de neacceptat, intolerabile pe un stadion din România.

 

Regret incidentele produse între forțele de ordine și suporteri, îmi cer scuze față de fanii care au avut de suferit din cauza abuzurilor și excesului de zel. Federația Română de Fotbal condamnă atitudinile violente și nejustificate la adresa suporterilor.

 

Îi asigur pe toți cei care au avut de suferit că vinovații vor plăti. La întoarcerea delegației române din Finlanda voi purta o discuție fermă cu conducerea companiei care a avut reponsabilitatea securității pe Arena Națională.

 

Acest moment a fost picătura care a umplut paharul în ce privește Legea 4 și prevederile ei. Așa cum am promis suporterilor, în 6 luni vom avea un nou proiect de lege”, notează frf.ro, citându-l pe Răzvan Burleanu.

Comentarii Facebook