Luni 30 Ianuarie

Remiză în favoarea „studenților”. Primele două clasate au rămas cu tabela „înghețată”, „U” se poate apropia amenințător de locurile direct promovabile


Ultrașii clujeni așteaptă un meci incendiar în această seară pe Cluj Arena, alb-negrii nu au început așa cum și-ar fi dorit acest play-off, terminând nedecis, 0-0 și 2-2, disputele din deplasare cu Petrolul și Unirea Slobozia. Totuși, Șepcile Roșii pot profita din plin de partida dintre Petrolul Ploiești și AFC Hermannstadt, din play-off-ul eșalonului secund, care s-a terminat indecis, 0-0.

Derby-ul „U” Cluj – CSA Steaua, va avea loc joi de la ora 19:30, duelul urmând a conta pentru runda a III-a a play-off-ului Ligii a 2-a. În sezonul regulat, clujenii s-au impus în fieful „militarilor” cu 1-0.

Suporterii Stelei vor să scrie istorie în „cartea” fotbalului românesc, Peluza SUD a închiriat chiar și un charter pentru deplasarea la Cluj. Potrivit surselor, 120 de suporteri din Peluza SUD vor face deplasarea pentru meciul cu U Cluj, din 7 aprilie, cu un charter pe care l-au închiriat special pentru această partidă.

Va fi un meci interesant, un meci cu o echipă care etapa trecută a reușit să câștige împotriva liderului. Pentru mine nu este o surpriză, mai ales că, după cum spuneam, în acest play-off sunt cele mai bune șase echipe din Liga a II-a și atunci vă dați seama că fiecare joc este foarte echilibrat și se decide la detalii. Chipirliu este un jucător extrem de interesant, pe care și eu mi l-aș dori în echipă, chiar și la Liga 1. E un marcator, un jucător dezechilibrant și foarte periculos pentru poarta noastră. Se bazează mult pe acești doi atacanți, Buhăescu și Chipirliu. Au în componență mulți jucători de calitate, valoare, care și multă experiență la Liga 1, dar în același timp eu am mare încredere și jucătorii noștri, cu care până acum am obținut rezultate pozitive și trebuie să menținem același trend”, a declarat Erik Lincar, tehnicianul Universității Cluj la conferința premergătoare meciului. 

Comentarii Facebook