Marti 7 Iulie

Petre Grigoraș e încă antrenorul CFR-ului în acte: ”Aștept să încheiem colaborarea și în mod oficial”



Deși pe banca tehnică a CFR-ului se află acum Vasile Miriuță, Petre Grigoraș se pare că este încă tehnician în acte, iar acest lucru înseamnă ca oficialii clujenilor nu vor putea înregistra la Ligă contractul noului antrenor.

Aștept să încheiem colaborarea și în mod oficial. Este adevărat că am spus unei persoane din Cluj că dacă acest fapt nu se va realiza, atunci mă voi prezenta la reunire, dar am glumit.

Anunțul prin care am fost demis, care a fost în direct la televizor, fără niciun fel de reținere, a fost puțin mai neelegant. După aceea, am vorbit și cu patronul, care mi-a spus care este opțiunea lor și asta a fost. Până la urmă, cel care plătește ia și deciziile.

Este adevărat, însă, că nu mă așteptam să fiu demis, mai ales că noi am vorbit despre o reconstrucție a echipei, de o remaniere a lotului și nu mă așteptam deloc la un astfel de deznodământ“, a spus Grigoraș într-o intervenție telefonică la Digi Sport Special.

Tehnicianul visează însă ca într-o zi să se întoarcă la cârma ”feroviarilor”.


De data asta nu mai este o glumă, așa este, am spus că este o ambiție de-a mea ca să revin într-o zi la CFR Cluj sau la o altă echipă cu pretenții în Liga 1“, a conchis Grigoraș.

Comentarii Facebook