Steaua a câştigat campionatul. ASA Târgu Mureş a pierdut totul în ultimul minut - VIDEO cu bucuria
Steaua a câștigat campionatul după ce a remizat la Iași, scor 0-0, iar ASA Târgu Mureș a pierdut cu retrogradata Oțelul Galați.
Steaua a câștigat campionatul după ce a remizat la Iași, scor 0-0, iar ASA Târgu Mureș a pierdut cu retrogradata Oțelul Galați.
Chiar dacă Simona Halep și Alexandra Dulgheru nu au reușit să treacă de al doilea tur la Roland Garros, Irina Begu și Andreea Mitu s-au calificat mai departe.
Irina-Camelia Begu s-a calificat în turul trei al turneului Roland Garros, după o victorie spectaculoasă în fașa jucătoarei de origine croată Ana Konjuh.
Simona Halep a fost eliminată, miercuri, de la turneul Rom=land Garros, chiar din turul al doilea, de către jucătoarea croată Mirjana Lucic-Baroni, însă aceasta spune că ”nu este sfârșitul lumii”.
Jucătorii U Cluj și-au înjurat conducătorul demisionar, alături de galerie, la finalul meciului cu Ceahlăul Piatra Neamț.
Echipa Universitatea Cluj a câștigat meciul cu Ceahlăul Piatra Neamț, de pe teren propriu, scor 2-0.
Problemele nu par a mai avea sfârșit pentru Universitatea Cluj, aceștia mai pierzând âncă un jucător în această săptămână.
Simona Halep joacă astăzi partida din turul doi al turneului Roland Garros, de la Paris, în fața Mirjanei Lucici-Baroni.
Vlad Munteanu, administratorul special al U Cluj, și-a dat demisia.
Liga I se confruntă cu noi probleme financiaze, iar acestea s-ar putea înrăutăți din sezonul următor.
Clujul va găzdui, sâmbătă, 30 mai, Openul European de Judo, la care vor participa 400 de sportivi din 45 de ţări.
Patru jucătoare de tenis din România au reușit să tracă în turul al doilea al turneului Roland Garros, de la Paris.
Simona Halep a trecut cu brio de meciul din primul tur al turneului de la Roland Garros, după ce a învins-o pe Evgeniya Rodin.
Un suporter al echipei Rapid a ajuns în arest, la finalul meciului cu CFR Cluj.
Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat după victoria cu Rapid că îi pare rău că U Cluj a retrogradat.
CFR Cluj e pe val după ce a primit înapoi cele 24 de puncte și a învins Rapid București.
Autocarul U Cluj a fost urmărit de suporteri cu mașinile până la București, după ce echipa a retrogradat în Liga a doua.
Suporterii U Cluj sunt în doliu, după ce echipa cea mai iubită din Ardeal a retrogradat.
Suporterii U Cluj sunt în lacrimi, după ce favoriții au căzut în liga a doua, pierzând ultima șansă matematică de a se mai salva.
După trei ani și jumătate, Universitatea Cluj este alungată de pe Cluj Arena, stadion care a fost ”branduit” în culorile Universității.
Simona Halep va evolua în primul tur al turneului de Hrand Slam Roland Garros, care se dispută în perioada 24 mai - 7 iunie, aceasta fiind favorita numărul 3 pentru câștigarea trofeului.
Universitatea Cluj a anunșat că s-a prelungit perioada în care sunt puse la vânzare biletele pentru finala Cupei româniei, disputată la București împotriva Stelei.
Federația Română de Fotbal a fost învinsă la TAS de CFR Cluj, iar echipa lui Paszkany și-a recâștigat punctele pierdute.
Echipa CFR Cluj a primit, vineri dimineață, cele 24 de puncte înapoi, în urma deciziei Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
TAS a anunțat că CFR Cluj primește înapoi cele 24 de puncte pierdute.
Tribunalul Arbitral de la Lausanne s-a pronunțat, vineri, privind măsurile de sancțiune impuse de Federația ROmână de Fotbal asupra echipei CFR Cluj.
Federația Română de Fotbal își menține poziția privind decizia depunctării clubului CFR CLuj cu 24 de puncte.
Biletele rezervate pentru peluza Universității Cluj, de pe Național Arena, pentru finala Cupei României s-au pus în vânzare din 20 mai, la casele de la Cluj Arena.
Atacantul universității Cluj, Valentin Lemnaru, a fost trimis să urmeze un program special de antrenament individual.
Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a audiat în cursul zilei de marți probele în litigiul dintre CFR Cluj şi FRF, echipa clujeană fiind penalizată cu 24 de puncte.