Irina Begu s-a calificat în turul trei la Roland Garros. Și-a spulberat adversara


Irina-Camelia Begu s-a calificat în turul trei al turneului Roland Garros, după o victorie spectaculoasă în fașa jucătoarei de origine croată Ana Konjuh.

Românca, ocupanta locului 30 în clasamentul WTA, și-a învins adversara în două seturi, cu scorul 6-2, 6-0.

Aceasta este cel mai bun rezultat al româncei la turneul de la Paris, iar pentru calificarea sa, Begu și-a asigurat un cec de 85.000 de euro şi 130 de puncte WTA.

În meciul următor, aceasta o va întâlni pe Petra Kvitova, ocupanta locului 4 în ierarhia mondială.

Comentarii Facebook