Eurosport o apără pe Simona Halep: A fost nedreptățită de WTA


Presa britanică îi ia apărarea jucătoarei de tenis Simona Halep, considerând că aceasta a fost nedreptățită, de mai multe ori, de către WTA.

Potrivit ediției britanice a portalului Eurosport, cu toate că românca a fost una dintre cele mai bune jucătoare ale anului, aceasta nu a beneficiat de toată atenția din partea WTA.

"Dupa ce Maria Sharapova, superstarul global si brandul, a castigat dramatic al doilea titlu la Roland Garros, WTA a facut ca votul fanilor sa devina irelevant. Trebuia sa fie o simpla formalitate pentru jucatoarea care a dominat zgura in 2014, dar voturile au venit, au fost numarate si verificate, iar Simona avea 95% dintre ele. Din cele 305.000 de voturi, 291.000 au fost clickuri furioase pentru Simona Halep. WTA i-a dat insa premiul rusoaicei, dar acesta a fost modul de a demonstra ca 'Simona Halep mania' exista", a scris sursa citata, potrivit ziare.com.

Totodată, jurnaliștii britanici consideră că promovarea intensă a canadiencei Eugenie Bouchard este o nedreptate la adresa Simonai Halep.

"In timp ce WTA continua s-o promoveze pe 'maiestatea blonda' Eugenie Bouchard, a fost Halep cea care i-a cucerit pe toti", a mai scris sursa citata.

Cea mai recentă reușită a româncei a fost de a juca în finala Turneului Campioanelor, o premieră pentru tenisul românesc, unde a fost învinsă de ocupanta locului 1 în ierarhia mondială, Serena Williams.

Comentarii Facebook