Eugen Neagoe regretă că nu a plecat la Universitatea Craiova cu un jucător împrumutat la „U” Cluj: „Îmi pare rău că nu putem să-l aducem acum”


Controversatul antrenor Eugen Neagoe ar fi preferat să plece de la Universitatea Cluj cu unul dintre jucătorii împrumutați anterior de la Universitatea Craiova. Se pare că Neagoe nu și-a pus problema corectitudinii acțiunilor sale nici după ce a început deja treaba în Bănie, lucru criticat dur de conducerea Universității Cluj, care rămăsese fără antrenor chiar înainte de cantonament. Situația a fost și mai dificilă pentru „Șepcile Roșii” ținând cont de faptul că Neagoe nu avea o clauză de reziliere a contractului.

Numit zilele trecute la Universitatea Craiova, Eugen Neagoe (55 de ani) a început deja treaba în Bănie și a plecat în cantonamentul din Turcia pentru a pregăti a doua parte a sezonului. În cadrul unei conferințe de presă, Neagoe a menționat că ar fi vrut să plece de la „U” cu unul dintre jucătorii împrumutați.

Este vorba despre Ștefan Vlădoiu (24 de ani), jucător care aparține de Universitatea Craiova, dar care evoluează sub formă de împrumut la Universitatea Cluj. Fundașul dreapta a fost pregătit de Neagoe în acest sezon, iar tehnicianul a recunoscut că și-ar dori ca fotbalistul să revină în Bănie, însă acest lucru nu este posibil până în vară.

Mi-aş dori din suflet să revină la Craiova, dar nu cred că există această posibilitate. El este împrumutat până în vară. Eu am insistat foarte mult la „U” Cluj să îl aducem, este un jucător valoros, cu siguranţă va reveni aici şi trebuie să revină mai puternic. Chiar am vorbit cu el în ajun şi i-am spus că îmi pare rău că nu putem să îl aducem acum, dar din vară Vlădoiu va face parte din lotul nostru”, a declarat Eugen Neagoe, la conferința de presă.

Comentarii Facebook