Dragomir a pierdut alegerile. Gino Iorgulescu e noul președinte LPF


Deși a fost extrem de convins că va câștiga din nou alegerile pentru șefia Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir a fost învins de rivalul său, Gino Iorgulescu, care a câștigat cu o diferență de patru voturi, 11-7.

"Dată trecută am votat cu Dragomir şi am câştigat, acum votez cu Iorgulescu şi o să câştige. Va fi 12-6 scorul, noi nu avem ce pierde, pentru că Gino nu e preşedinte. Eu vreau transparenţă, să ştim tot ce se întâmplă la Ligă. Noi trebuie să ştim câţi bani se încasează din drepturile TV, cum se împart ei, care este Statutul Ligii, cum se fac angajările, noi n-avem aceste informaţii. Din ce am înţeles de la voi, de la Ligă au dispărut nişte bani", a declarat Gheorghe Ştefan, potrivit realitatea.net.

Gino Iorgulescu a oferit primele declaraţii după ce a ajuns la sediul LPF.

"N-am emoţii, ce emoţii să am? Eu am mai pierdut nişte alegeri. De data asta sper să fie altfel şi scrutinul să fie corect, legal. Mai multe vă spun după şedinţă", a spus Iorgulescu.

Comentarii Facebook