Daniel Pancu a spus unde a pierdut CFR Cluj meciul cu Universitatea Craiova: „Acolo s-a făcut diferența”
CFR Cluj a ratat calificarea în semifinalele Cupei României, după înfrângerea suferită pe terenul celor de la Universitatea Craiova, scor 3-1 după prelungiri, în partida disputată pe stadionul „Ion Oblemenco”.
La finalul meciului, antrenorul ardelenilor, Daniel Pancu, a oferit o reacție directă și a explicat care a fost momentul cheie al partidei. Tehnicianul consideră că schimbările făcute de antrenorul oltenilor, Filipe Coelho, au înclinat decisiv balanța.
Antrenorul celor de la CFR Cluj a recunoscut că echipa sa a avut o primă repriză modestă, însă crede că formația din Gruia a arătat mai bine în repriza secundă și putea obține calificarea.
„Am făcut un joc foarte slab în prima repriză, toate mingile au fost câștigate de ei. Nu sunt întâmplător pe primul loc. Dacă jucam la Cluj, cred că era alt joc și aveam șanse mai mari. Am egalat pe final și cred că eram echipa mai bună.
Diferența mai mare s-a făcut la schimbări. Am început să pierdem duelurile pe final. Gazdele au venit pe contre, un joc care le convine foarte mult și până la urmă am pierdut”, a declarat Daniel Pancu.
Tehnicianul a vorbit și despre una dintre cele mai importante ocazii ale echipei sale, fază în care Islam Slimani putea schimba soarta meciului.
„La Slimani mi s-a părut o ocazie mare. Este un jucător cu mare experiență și trebuia să ia decizia rapid. Eu, dacă eram în locul lui, trăgeam la poartă din prima”, a spus Pancu.
Daniel Pancu a spus unde a pierdut CFR Cluj meciul cu Universitatea Craiova: „Acolo s-a făcut diferența”
Pancu a evidențiat și doi dintre cei mai periculoși jucători ai Craiovei, pe care echipa sa a încercat să îi blocheze printr-o organizare defensivă mai compactă.
„Mora și Bancu au fost cei mai periculoși jucători. Am insistat ca fundașii laterali să rămână aproape de fundașii centrali, pentru că atacă foarte bine spațiile. Este greu să îi anihilezi dacă nu cobori cu extremele”, a explicat antrenorul ardelenilor.
În urma acestui rezultat, Universitatea Craiova merge în semifinalele Cupei României, în timp ce CFR Cluj rămâne cu obiectivul campionatului.
1 Comentariu