Dan Petrescu, prima reacție după ce s-a vorbit despre posibilitatea de a ajunge antrenorul lui Cristiano Ronaldo


Antrenorul CFR-ului, Dan Petrescu (55 de ani), a reacționat după ce a apărut informația potrivit căreia se află pe lista lui Al-Nassr, echipa la care evoluează Cristiano Ronaldo (37 de ani).

Tehnicianul a fost întrebat dacă a fost căutat de cineva pentru a o prelua pe Al-Nassr, iar răspunsul său a fost negativ.

În același timp, Dan Petrescu a recunoscut că, dacă ar veni o asemenea ofertă, i-ar fi greu să o refuze.

Nimic concret. Nu m-a sunat nimeni, nu m-a întrebat nimeni. Dacă era ceva, vă spuneam. Cred că oricine ar vrea să-l antreneze pe Ronaldo, chiar dacă e acolo unde e cred că toată lumea ar vrea.

Ar minți dacă ar fi un antrenor care ar zice 'Nu vreau să-l antrenez pe Ronaldo'. Cred că orice antrenor din lume și-ar dori, poate și Mourinho și-ar dori să îl antreneze pe Ronaldo”, a declarat Dan Petrescu, la conferința de presă premergătoare meciului CFR Cluj - Sepsi, programat sâmbătă, de la ora 19:00, în direct la Digi Sport 1.

Al-Nassr a decis să-l demită pe Rudi Garcia, antrenor care preluase echipa la începutul sezonului. În locul francezului, a fost instalat interimarul Dinko Jelicic, care era deja în club, manager la echipele de juniori.

Comentarii Facebook