Confruntarea „titanilor” în BT Arena din Cluj: U-BT și Hapoel Ierusalim își dispută supremația într-o partidă spectaculoasă, mâine. Va fi un meci greu
U-Banca Transilvania intră în penultima etapă a turului din BKT EuroCup cu moralul ridicat, după victoria spectaculoasă din etapa precedentă, când a stabilit un nou record de puncte marcate: 110 în partida cu BAXI Manresa. Marți, 18 noiembrie, de la ora 19:00, clujenii primesc vizita uneia dintre cele mai puternice formații ale competiției, Hapoel Midtown Ierusalim. Confruntarea aduce față în față echipele cu cele mai eficiente atacuri din actualul sezon european.
Duelul ofensivelor de top din EuroCup: U-BT Cluj vs. Hapoel Ierusalim
Meciul de marți se anunță a fi unul dintre cele mai spectaculoase ale sezonului, ambele echipe aflându-se în topul clasamentelor ofensive. U-BT conduce EuroCup atât la puncte marcate pe meci (97.9), cât și la indicele de eficiență (112.1). De cealaltă parte, Hapoel Ierusalim se clasează pe locul secund la ambele categorii, cu 95.3 puncte și 110.9 eficiență.
Partida va fi transmisă în direct pe PrimaSport și pe euroleague.tv, însă suporterii care vor să simtă atmosfera din arenă pot achiziționa bilete din platformele clubului.
Hapoel Ierusalim: 82 de ani de istorie și un palmares impresionant
Hapoel Midtown Ierusalim este una dintre cele patru formații israeliene prezente în competițiile europene în acest sezon. Echipa are un istoric bogat, fondată în 1943 și prezentă constant în prima ligă israeliană din 1986. A cucerit titlul național în 2015 și 2017, iar în palmares se mai regăsesc o SuperCupă, opt Cupe ale Israelului și șapte Cupe ale Ligii.
La nivel european, Hapoel a evoluat în FIBA Korac Cup, Saporta Cup și Euroligă, iar în 2004 a câștigat ULEB Cup, actuala EuroCup. În ultimii ani, echipa a alternat între EuroCup și Basketball Champions League, fiind considerată una dintre favoritele la trofeu în acest sezon.
A treia confruntare directă: echilibre, revanșe și amintiri dureroase
Meciul de marți va fi a treia întâlnire dintre cele două formații. În sezonul trecut, U-BT s-a impus în partida tur, disputată pe teren neutru în Bulgaria, cu scorul 73-81. Victoria a fost însă umbrită de accidentarea gravă a căpitanului Patrick Richard, care a părăsit terenul după doar două minute, cu brațul fracturat. În retur, Hapoel s-a impus la Cluj cu 91-79, într-un meci în care experiența israelienilor a făcut diferența.
Hapoel, în formă maximă: patru victorii consecutive în EuroCup
Clasată pe locul al doilea în Grupa A, echipa israeliană vine la Cluj cu patru victorii consecutive și doar o singură înfrângere în primele șapte etape. Antrenorul Yonatan Alon a reconstruit aproape jumătate din lot în această vară, aducând jucători de mare calibru precum Josiah-Jordan James, Cassius Winston sau Dmytro Skapintsev.
Suporterii vor putea urmări și confruntarea directă dintre cei mai spectaculoși conducători de joc ai competiției. Daron Russell este liderul EuroCup la puncte (23.9) și eficiență (24.7), fiind urmat îndeaproape de Jared Harper, cu 19.6 puncte și 24.6 eficiență.
0 Comentarii