Joi 18 Aprilie

Cluj: Ultramaraton de traversare înot a celor mai lungi 7 lacuri din țară - VIDEO


Asociația clujeană Sport4You a lansat, în premieră națională, un ultramaraton de înot care își propune traversarea celor mai lungi lacuri din țară.

Președintele Asociației Sport4You, Florin Tomoș, înotător în apă deschisă, a declarat că ”proiectul Lake's Seven este organizat în premieră în România și constă în traversarea înot a celor mai lungi 7 lacuri din țară cu obiectivul de a conștientiza opinia publică asupra importanței vitale a apei, astfel încât să fie menținute curate deoarece ne confruntăm cu o poluare masivă. Pe lângă caracterul sportiv, acesta se dorește a fi un proiect social cu implicarea a cât mai mulți voluntari, asociații, fundații și companii care să adune PET-uri din lacuri și de pe maluri, să facă o igienizare. Ne propunem, de asemenea, și promovarea înotului în ape deschise. Distanța totală a acestui ultramaraton de înot în cele 7 lacuri este de 273 de km și sperăm să avem și înotători din străinătate”, a spus Tomoș.

Echipele de înotători vor traversa prima dată, în perioada 12 -14 iulie, lacul Fântânele Beliș, din județul Cluj, iar apoi lacul Drăgan.

Proiectul nostru se va întinde pe patru ani, două traversări pe an. Vor mai avea loc traversări ale lacurilor Izvorul Muntelui, județul Neamț – 35 km, Colibița, județul Bistrița Năsăud – 13 km, Vidraru, județul Argeș - 10,3 km, Stânca Costești, județul Botoșani – 70 de km și Porțile de Fier, județul Mehedinți – 120 km”, a mai adăugat Florin Tomoș. 

La ultramaraton se poate înscrie oricine, online, iar echipele vor fi împărțite pe două categorii, masculin și feminin.

Comentarii Facebook