Duminica 25 Septembrie

Chipciu, reprimit în lotul CFR-ului. Prima reacție a lui Șumudică și ce s-ar fi întâmplat, de fapt, la antrenament


 Marius Șumudică a anunțat joi, la prânz, în timpul unei conferințe de presă, că Alex Chipciu va continua la CFR Cluj. 

 După ce antrenorul ardelenilor l-a scos din lot înainte de meciul cu Young Boys Berna pe fotbalistul în vârstă de 32 de ani din cauza unui gest din timpul unui antrenament, când ar fi sărit să-l bată pe Hindrich, Șumudică și-a reprimit azi în lot elevul. 

Șumudică: „Chipciu revine la echipă, sunt convins că o va face mult mai concentrat”

 Tehnicianul campioanei susține că decizia luată e benefică și pentru jucător, și pentru formația din Cluj-Napoca.

„Alex Chipciu ne-a ajutat la Banja Luka. Fiecare om poate greși. Am ținut cont de scuze, în momentul de față Alex Chipciu revine la echipă și sunt convins că o va face mult mai concentrat. De foarte multe ori un scurtcircuit de genul acesta aduce lucruri pozitive, nu negative. Atunci, mi-era foarte ușor.. dar cred că pierdea toată lumea, iar CFR nu are nevoie să piardă un jucător precum Chipciu. 

Chipciu n-avea nevoie să iasă pe ușa din dos și atunci a trebuit să fiu un mediator. Am avut și eu momente de nervozitate, am fost eliminat de Mircea Lucescu din antrenament, dar am fost reprimit", a spus antrenorul CFR-ului, azi, în timpul unei conferințe de presă. 

Înainte de meciul cu Young Boys Berna, la un antrenament a izbucnit un conflict între Alexandru Chipciu și tânărul portar Otto Hindrich. Incidentul ar fi apărut, potrivit Look Sport, la un joc școală, unde mijlocașul ar fi primit o minge în față și a reacționat dur. Pentru ieșirea nervoasă, Marius Șumudică a decis să-l excludă din lot pe Alex Chipciu pentru partida cu Young Boys Berna, încheiată 1-1. 

Șumudică: „N-a fost o luptă fizică”

Eu nu am văzut ceea ce s-a întâmplat la acel antrenament, deoarece lucram separat cu două grupuri de jucători. Ce m-a deranjat cel mai mult a fost că a ieșit din antrenament. Din ce m-am informat, n-a fost o luptă fizică. Pe mine m-a deranjat atitudinea lui, asta m-a deranjat.

Eu am mai avut parte de aștept de incidente și nu-mi place să distrug viața unui jucător. A fost strict decizia mea, nu am fost presat de absolut nimeni. Nu am ținut cont de niciun președinte în ceea ce privesc deciziile mele, nu accept. De aceea sunt la CFR acum și nu în altă parte. Am plecat și din Turcia la un moment dat, pentru că nu sunt tipul căruia să se impună ceva", a mai spus Marius Șumudică. 


Comentarii Facebook