CFR Cluj îl dă în judecată pe chef Siserman, care spune că nu toți jucătorii au purtat măști pe durata zborului la București


Conducerea echipei CFR Cluj respinge acuzațiile potrivit cărora fotbaliștii și membrii staff -ului tehnic nu au respectat regulile de protecție pe durata zborului Cluj - București, unde gruparea clujeană urma să joace cu FCSB. Meciul s-a anulat după ce un jucător a fost depistat pozitiv, iar apoi au urmat alți 9 fotbaliști și membri din personalul echipei.

Jucătorii și staff-ul tehnic au purtat mască FFP2 pe toată durata deplasării lor de la stadion până la București. Vă asigurăm de faptul că suntem responsabili și că mereu ne-am luat toate măsurile de prevenție în lupta cu acest virus, chiar dacă din păcate el nu ne-a evitat. Am demonstrat asta prin faptul că la primele simptome avute de jucătorul nostru Păun Adrian am solicitat de urgență testarea sa și l-am izolat de restul echipei. Tocmai pentru a proteja pe oricine putea intra în contact cu el. Și noi, toți cei din familia CFR, avem familii, avem copii și evident facem tot posibilul să ne protejăm și să trecem cu bine peste această perioadă grea.

Mai mult, personalul companiei aeriene cu care am călătorit s-a asigurat pe toata durata prezenței în aeronavă că atât delegația clubului nostru, cât și ceilalți participanți la zbor poartă mască. Este, o dată în plus, o dovadă clară a faptului că am respectat regulamentele. Nu știm de ce respectivul pasager a făcut aceste declarații și de ce se folosește de acest moment neplăcut prin care trecem cu toții făcând astfel de declarații publice. Ne revoltă o asemenea atitudine menită să discrediteze clubul pe baza unor simple afirmații, precum și jucătorii și staff-ul, pentru o notorietate iluzorie și lipsită de moralitate. Luăm în considerare trimiterea persoanei respective în judecată pentru a dovedi cele declarate.

Mulțumim tuturor celor care ne sunt alături în aceste zile și care știu că doar împreună și fără ură vom trece peste evenimentele cu care ne confruntăm în drumul către al treilea titlu consecutiv”, precizează conducerea clubului CFR 1907 Cluj.

Cunoscutul chef Paul Siserman a anunțat că își va face testul COVID 19 și dacă este bolnav, va da în judecată echipa CFR Cluj. 

Siserman susținea luni seara că fotbaliștii au călătorit cu zborul de linie, fără a respecta prea mult regulile de protecție. 

1) 17/07/20 ora 17:45.

Echipa CFR în aeroport Cluj-Napoca. Zbor Cluj-București. (Blue Air 18:40).

Unii cu masca alți fără sau purtata necorespunzător. Nu trec de nici un control individual, ci cu toți în grup. (se pot cere camerele de la aeroport)...Citește AICI mai departe ce a spus chef Siserman.

Comentarii Facebook