Miercuri 17 Aprilie

Ce spune Hagi despre Simona Halep: ”E cel mai mare idol din momentul de faţă”



Gică Hagi a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă că Simona Halepă are mari șanse de a căștiga Turneul Campioanelor de la Singapore, ținând cont de modul în care a învins-o pe Serena Williams, locul 1 în topul WTA.

"Ea poate câştiga Turneul Campioanelor. Toate jucătoarele sunt bune acolo, dar când câştigi de maniera în care a făcut-o cu numărul 1, nu are rost să mai întrebăm dacă îl poate câştiga", a spus Hagi, potrivit Mediafax.

Fostul internațional a precizat că o felicită pe jucătoarea de temnis după fiecare meci printr-un SMS.

"Simona e cel mai mare idol din momentul de faţă. De mulţi ani ne-a făcut să fim mândri de tot ce face. E o învingătoare, e un model pentru toţi în momentul de faţă. Am spus-o că în fiecare zi ea o să fie mai bună. A jucat foarte mult anul trecut, a fost puţin obosită acum şi cred că de la anul încolo va fi şi mai puternică, pentru că va căpăta experienţă, va fi mai rezistentă la toate competiţiile. E una dintre sportivele importante ale României, care îşi câştigă respectul şi o felicit. Ea ştie că nu întârzii să o felicit după fiecare meci câştigat, îi dau un mesaj tot timpul, aşa am făcut de la început şi e o obişnuinţă acum", a completat Hagi.

Comentarii Facebook