Ce salariu are Julio Baptista la CFR Cluj

 

Julio Baptista (36 de ani), fost jucător al lui Real Madrid, încasează o avere în fiecare lună la CFR Cluj.

 

DigiSport scrie Julio Baptista ar încasa lunar între 40.000 şi 45.000 de euro la CFR Cluj, fiind cel mai bine plătit fotbalist din Liga 1.

 

Chiar dacă nu poate fi contestată cariera lui, având evoluții la Sevilla, Real Madrid, Arsenal şi AS Roma, Baptista a jucat numai 20 de minute la CFR Cluj până acum, în meciul cu Gaz Metan Mediaş, din etapa a 6-a din Liga 1. Baptista nu a mai jucat în ultimii 2 ani, așa că este în afara formei. Salariul este însă astronomic.

 

E un lung drum de făcut la CFR, se reconstruieşte, iar obiectivul e ambiţios, se doreşte calificarea în Liga Campionilor. Eu am jucat contra CFR-ului în Ligă, aveau o echipă incredibilă. Sunt alergic la unele lucruri, e adevărat. Am o alergie pentru care iau nişte medicamente recomandate”, a spus "Bestia", la DigiSport.

Comentarii Facebook