Miercuri 19 Februarie

Ce a spus ardeleanul Gabriel Sîncrăian, după ce a fost depistat pozitiv

 

Gabriel Sîncrăian, halterofilul medaliat cu bronz la JO de la Rio, dar depistat pozitiv, a declarat, luni, că nu a fost informat oficial de acest lucru. 

 

Potrivit TVR, România va pierde medalia de bronz, iar Comitetul Olimpic şi Sportiv Român va trebui să plătească 100.000 de euro către Comitetul Internaţional Olimpic.

 

Nu am primit nicio informaţie oficială. Nu mi-e teamă, nu am de ce să îmi fie teamă”, a declarat Sîncrăian pentru TVR. 

 

Halterofilul bistrițean a concurat la categoria 85 kg şi a obţinut medalia de bronz cu nou record personal, de plus 20 de kilograme. Sîncrăian a totalizat 390 kg, după 173 kg la stilul smuls şi 217 kg la aruncat și a ocupat locul 3.

 

Delegaţia României ar urma să rămână cu patru medalii, una de aur, una de argint şi două de bronz, după JO de la Rio.

Comentarii Facebook