Vineri 20 Mai

Averea Simonei Halep. Sportiva câștigă sume uriașe din tenis, dar și din afaceri imobiliare


Simona Halep şi-a mărit considerabil veniturile în ultimele zile, după participarea la Australian Open. Potrivit presei sportive, a depășit pragul de 38 de milioane de dolari câștigate din tenis după ce a învins-o pe Magdalena Frech din Polonia.

Simona Halep și-a asigurat un premiu consistent după calificarea în turul secund la Australian Open: peste 100 de mii de dolari, iar şansele să obţină şi alte victorii acolo sunt foarte mari.

Tenismena marchează câştig după câştig, având în vedere că numai din tenis are până acum peste 38 de milioane. De asemenea, sportiva câştigă sume importante şi din contractele de publicitate.

De asemenea, cu sprijinul familiei sale, Halep dezvoltă şi afaceri, mai ales, în domeniul imobiliar şi în cel turistic. Aproape de vila din Constanţa în care locuieşte, sportiva a construit blocuri şi mai multe vile.

Investițiile tenismenei se întind şi pe relief muntos. Campioana a achizitionat un hotel de 4 stele cu 24 de camere și apartamente cu vedere spre Masivul Postăvaru, potrivit informaţiilor din spaţiul public. De asemenea, ar fi investit şi într-un hotel din centrul istoric al oraşului Braşov. Costurile ar fi depăşit 2 milioane de euro. Averea Simonei este completată de o vilă în capitală şi de o colecţie de maşini de lux.


Comentarii Facebook