Miercuri 24 Aprilie

Arpad Paszkany: Conceicao e antrenorul CFR Cluj

 

Arpad Paszkany, finanțatorul CFR Cluj, a declarat că noul antrenor al CFR Cluj este Sergio Conceicao, 37 de ani.

 

Cel târziu luni la amiază o să se facă o conferință în care va fi prezentată noua bancă tehnică. Până când nu avem semnătura pe hârtie, nu putem spune că e antrenorul nostru. E un antrenor portughez. El își dorește să vină la noi, mai sunt anumite lucruri care trebuie puse la punct. El se află încă sub contract, dar 95% e rezolvat. E vorba de Conceicao”, a declarat Paszkany la Digisport.

 

Cunoaște o mare parte din jucătorii noștri, a făcut școala de antrenor în Italia și cunoaște bine organizarea jocului, mai ales pe faza defensivă. Are atitudine de atacant și de învingător. Am căutat un antrenor care să se muleze cât mai bine pe structura lotului nostru. Porto ni l-a recomandat. Sper să fie omul care să relanseze echipa noastră. Să obținem cât mai multe puncte în campionat și o calificare în primăvara Ligii Campionilor. La final o să tragem linie. Va semna un contract valabil până la finalul sezonului, cu posibilitate de prelungire”, a mai spus Arpad Paszkany.

 

Sergio Conceicao antrenează acum echipa Olhanense.

Comentarii Facebook