Andone a dat verdictul: Cine are șanse să se califice în Europa și cine ar trebui să aibă emoții: „Craiova e în pericol, U Cluj trebuie să se teamă!”


Ioan Andone, verdict clar înainte de „joia europeană”: „Craiova are misiunea cea mai grea”

Trei echipe românești – CFR Cluj, Universitatea Craiova și „U” Cluj – își joacă joi, 31 iulie, pe teren propriu, calificarea în turul al treilea preliminar din Europa League și Conference League. Înaintea acestor dueluri decisive, fostul internațional Ioan Andone (65 de ani) a analizat șansele cluburilor românești și a explicat cine are cea mai dificilă misiune.

„Din cele trei dueluri, Craiova are cel mai greu meci”, a declarat Andone.

Universitatea Craiova trebuie să întoarcă rezultatul cu Sarajevo, după ce în tur bosniacii au câștigat cu 2-1. „Va fi un meci foarte greu pentru Craiova, cred că au misiunea cea mai complicată”, a mai precizat Andone.

CFR Cluj, favorită după remiza din Elveția

În schimb, Andone consideră că CFR Cluj are cele mai mari șanse să treacă mai departe, deși adversarul, Lugano, este cotat mai bine. „Mi se pare că șansele mari le are CFR Cluj cu Lugano. În Elveția puteau chiar să câștige, a fost un 0-0 care îi avantajează”, a adăugat fostul antrenor.

„U” Cluj pornește de la un 0-0 obținut în deplasare cu Ararat-Armenia, dar Andone atrage atenția asupra lipsei de experiență a ardelenilor. „Au jucători buni, Chipciu, Nistor, dar n-au mai jucat de mult în cupele europene. Să nu apară teama, asta e singura problemă”, a subliniat el, potrivit Digi Sport.

Rezultatele din tur

  • Lugano – CFR Cluj 0-0
  • Sarajevo – Universitatea Craiova 2-1
  • Ararat-Armenia – „U” Cluj 0-0

Comentarii Facebook