Zece parapantisti clujeni pleaca intr-o expeditie in Nepal!


Zece piloti de parapanta romani pleaca, joi, 27 ianuarie, intr-o expeditie in Nepal si vor survola varful Machapuchare din Muntii Himalaya.

Szutor Zsigmond, unul dintre participantii la expeditie, a declarat ca varful Machapuchare de 6.993 de metri nu a fost atins pana acum "de bocancul unui alpinist, pentru ca, in cultura nepaleza, acolo stau zeii si nu trebuie deranjati".

"Ne propunem o expeditie temerara, in premiera pentru tara noastra, care, datorita riscurilor si obiectivelor, nu are corespondent in istoria genului. intre 27 ianuarie si 27 februarie, ne vom stabili in Nepal, incercand survolarea pe Machapuchare, care face parte din masivul himalayan. Acest varf nu a fost escaladat niciodata, are 6.993 de metri altitudine si este considerat sfant si inchinat zeului Shiva. Varful este special, pentru ca niciodata autoritatile nepaleze nu au dat permisiunea de escaladare pe jos, nimeni nu a ajuns pe varful sau", a povestit Szutor Zsigmond.

Astfe, varful va fi numai survolat, fara a ateriza. Totusi, parapantistii vor filma locul pentru ca lucreaza si la realizarea unui documentar cu expeditia.

Cei zece piloti sunt din Targu Mures, Brasov si Cluj si au mai participat la expeditii in muntii Alpi si Caucaz. Szutor Zsigmond sustine ca "survolarea" Nepalului este pregatita de 6 luni.

Comentarii Facebook