Vitezomanii, amendați de polițiștii clujeni! Un șofer beat a fost prins cu 119 km/h în Copăceni


Polițiștii clujeni au desfășurat în perioada 2-4 februarie o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră la nivelul întregului județ. Cu această ocazie au fost aplicate 456 de sancțiuni contravenționale și au fost reținute 45 de permise de conducere.

26 dintre permise au fost reținute pentru depășirea vitezei legale, iar alte 3 pentru consumul băuturilor alcoolice în limita contravențiilor.

S-a urmărit totodată identificarea și luarea măsurilor legale împotriva conducătorilor auto aflați sub influența aloolului sau a substanțelor interzise, precum și sancționarea celor care reprezintă un pericol pentru restul participanților la trafic, din prisma încălcării regimului legal de viteză, viteza excesivă reprezentând una dintre cauzele generatoare de accidente rutiere.

În contextul acțiunii, polițiștii au constatat 6 infracțiuni la regimul rutier, 3 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și alte 3 pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor interzise.

Un șofer a fost prins de polițiștii de la rutieră beat la volan, circulând cu 119 km/h într-o localitate din Cluj. 

,,Polițiștii Biroului Rutier Turda au oprit la data de 3 februarie a.c., în jurul orei16.50, un conducător auto de 50 de ani, care a fost surprins cu aparatul radar având viteza de 119 km/h pe un sector de drum cu limita maximă de 70 km/h. Cel în cauză se deplasa cu un autoturism pe raza localității Copăceni.”, a transmis IPJ Cluj. 

Testarea cu aparatul etilotest a acestuia a indicat concentrația de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind demarate cercetări sub aspectul infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Un alt șofer a fost prins, în aceeași localitate, la volan, fără permis de conducere. 

,,La data de 4 februarie a.c., în jurul orei 19.50, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda - Biroul Rutier au depistat un conducător auto, de 32 de ani, din municipiu, în timp ce se deplasa cu un autoturism în localitatea Copăceni, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.”, transmite IPJ Cluj. 

Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.


Comentarii Facebook