VIDEO. Un control de rutină de pe drumurile din Cluj a scos la iveală un caz complex de braconaj: Ce au descoperit polițiștii când au verificat portbagajul

Clujean prins noaptea cu căpriori împușcați ilegal, amortizor la armă și beat la volan: un bărbat din județul Cluj a fost arestat preventiv 30 de zile

Un bărbat de 53 de ani din comuna Beliș a fost arestat preventiv după ce polițiștii l-au prins conducând beat, cu doi căpriori împușcați ilegal în mașină și cu un amortizor montat la arma de vânătoare, dispozitiv a cărui deținere este interzisă prin lege. În noaptea de 24 martie 2025, în jurul orei 01.30, polițiști din cadrul Poliției orașului Huedin și ai Secției 8 Poliție Rurală Huedin au oprit un autoturism pe DJ108C, în localitatea Leghia. La volan se afla un bărbat de 53 de ani din comuna Beliș.

Testul cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei exacte.

La controlul autoturismului, polițiștii au descoperit:

  • două exemplare de căprior, susceptibile a fi fost împușcate ilegal;
  • o armă de vânătoare deținută legal;
  • muniție aferentă armei;
  • un dispozitiv de diminuare a zgomotului (silențios), a cărui deținere este interzisă prin lege.

Din cercetări a reieșit că bărbatul ar fi vânat fără a fi înscris într-o autorizație legală, în afara perioadelor permise, și ar fi transportat vânatul fără respectarea prevederilor legale.

Reținut și arestat preventiv 30 de zile

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

  • nerespectarea regimului armelor și munițiilor;
  • uz de armă fără drept;
  • braconaj;
  • conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

La propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea întregii activități infracționale.

WhatsApp Image 2026-03-25 at 15.29.04 (1).jpeg

WhatsApp Image 2026-03-25 at 15.29.04.jpeg

WhatsApp Image 2026-03-25 at 15.29.05 (1).jpeg

WhatsApp Image 2026-03-25 at 15.29.05.jpeg

Comentarii Facebook