VIDEO. „Nu minte Boc, la Cluj se trăiește ca la Veneția”. Poți merge cu barca prin Mărăști


După ce primarul Emil Boc a declarat public că nu este nicio diferență între infrastructura din Cluj și cea din marile orașe europene, clujenii arată și ei, la fiecare ploaie, că orașul seamănă mai mult cu Veneția. 

„Nu minte Boc, la Cluj se trăiește ca la Veneția”, a transmis un cititor pentru Știri de Cluj.

Imaginile au fost surprinse la o trecere de pietoni din zona Kaufland Mărăști, inundată după ploaia torențială de câteva minute: „A trebuit să trec strada neregulamentar la 20 de metri de la trecere. Dacă mă lovea o mașină, plătea Boc spitalizarea?”, a mai precizat bărbatul. 

„Că ești la Munchen, la Bruxelles sau că ești în Cluj, practic e aceeași infrastructură”, declara primarul Emil Boc în mai 2022. 

Doi ani mai târziu însă, clujenii pot să circule cu barca în unele zone din Cluj după o banală ploaie. 

„Clujul este unul dintre locurile unde oamenii vor să meargă. Iar treaba noastră este să menţinem oraşul atractiv şi să accelerăm elementul de atractivitate. Suntem în aceeaşi ligă cu Barcelona. Nu ajungi imediat din urmă mari oraşe ale Europei, dar eşti în aceeaşi ligă şi încerci să ajungi la nivelul lor”, a mai spus edilul. 

Comentarii Facebook