VIDEO/FOTO, Cluj: Imagini revoltătoare. Cal legat cu sfoară de o mașină aflată în mers, în Someșul Rece. Poliția animalelor s-a autosesizat


Un participant la trafic a surprins un incident revoltător petrcut miercuri, 20 aprilie, pe un drum din localitatea Someșul Rece din județul Cluj. Videoul a fost publicat pe un grup de Facebook destinat animalelor și protejării acestora, iar Poliția Animalelor s-a autosesizat.

Polițiștii biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu și au demarat verificări, după ce, pe Facebook, au apărut imagini în care se observă cum un cal este legat de o mașină care se află în mers, iar animalul este nevoit să țină ritmul în spatele autoturismului. 

cal in somesul rece 1.jpg

cal somesul rece 2.jpg

Alături de mașina în mișcare ce trăgea animalul în urma ei, se mai afla un cal care, deși nu era legat, încerca să țină pasul cu celălalt necuvântător. Problema cu cel de-al doilea cal a apărut în momentul în care acesta a început să se îndepărteze de mașină, mergând literalmente pe mijlocul drumului, punându-și viața în pericol din cauza mașinilor care circulau pe șosea.

În cadrul verificărilor se vor stabili împrejurările desfășurării incidentului, la finalizarea acestora urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun, au transmis polițiștii clujeni.


Comentarii Facebook