VIDEO. EXCLUSIV. Teroarea din Mărăști s-a sfârșit! Cei doi frați care îngrozeau un bloc din Cluj-Napoca au fost ridicați de DIICOT!
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a doi bărbați, de 30 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive.
„Din probatoriul administrat a reieșit că, începând cu primăvara anului 2023 și până în septembrie 2026, aceștia ar fi procurat, deținut, manipulat și vândut, în municipiul Cluj Napoca, produse psihoactive și droguri de mare risc sub formă de substanță vegetală impregnată cu 5F-MDMB-PINACA și MDMB-4en-PINACA, cu 50 de lei pentru o doză”, au transmis polițiștii.
Cercetările au arătat că interacțiunile cu clienții s-ar fi realizat la domiciliul persoanelor cercetate, care, în încercarea de a împiedica eventualii martori să relateze despre activitatea infracțională, ar fi manifestat un comportament violent, cu multiple amenințări, la adresa celor care domiciliau în aceeași zonă.
Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate o parte dintre substanțele vândute de către bărbați.
CITEȘTE ȘI: VIDEO. Teroare într-un bloc din Cluj-Napoca! Locatarii se tem pentru viața lor din cauza a doi frați, foști pușcăriași: „Amenință că ne omoară pe toți”
În urma celor două percheziții domiciliare, efectuate la data de 29 septembrie 2026, au fost descoperite și ridicate patru pungi conținând substanțe pulverulente și materie vegetală, țigarete confecționate artizanal, mai multe cântare de precizie, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani în lei, precum și alte mijloace de probă.
„Tot la data de 29 septembrie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea celor două persoane cercetate. Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile”, au mai transmis polițiștii.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj și al jandarmilor Grupării Mobilă de Jandarmi Cluj–Napoca.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
ȘTIRI DE CLUJ a contactat un locatar care a declarat că în sfârșit, poliția și-a făcut datoria, iar blocul ar urma să scape de cei doi frați care au terorizat ani la rând locatarii.
„E o veste care ne bucură nespus de mult. Oameni ca cei doi nu au ce căuta liberi, printre noi, care ne câștigăm cinstit pâinea. A durat ceva timp, dar într-un final au fost ridicați. Sper din suflet ca poliția să continue să-și facă datoria și să-i bage în pușcărie. Nu mai puteam dormi, îi auzeam noaptea, ziua, după-masa. S-a depășit orice limită a bunului simț. Știu că nu ar trebui să mă bucur de necazul nimănui, dar de data aceasta fac o excepție. Încă o dată: la pușcărie cu ei.”,a spus un locatar pentru ȘTIRI DE CLUJ.
Cine sunt cei doi frați care au făcut teroare într-un bloc din Mărăști de pe strada Ialomiței
De mai bine de trei ani de zile, locatarii de pe strada Ialomiței, numărul 13, bloc G5, scara 3, din Cluj-Napoca au trăit în groază continuă, teamă și disconfort din cauza celor doi frați, foști pușcăriași.
ȘTIRI DE CLUJ a scris despre scandalurile celor doi frați, acestea având loc în special în intervalul 21:00–00:00, uneori după orele de liniște, și durau între 15 și 40 de minute sau chiar mai mult. Oamenii susțin că aceste episoade le-a afectat somnul și, implicit, activitatea de zi cu zi și mersul la serviciu.
În relatările lor apar și acuzații potrivit cărora cei doi frați ar consuma și ar comercializa substanțe interzise. Locatarii susțin că presupusele tranzacții s-ar desfășura inclusiv seara și că unele persoane ar veni la bloc pentru a cumpăra astfel de substanțe.
Un locatar a declarat pentru ȘTIRI DE CLUJ că substanțele ar fi fost aduse în imobil cu taxiul și ar fi fost distribuite inclusiv prin aruncarea unor pachete pe geam. De asemenea, locatarii susțin că anumite persoane ar fi plătit nu doar cu bani, ci și cu produse despre care afirmă că ar fi fost obținute prin furt.
De când a început teroarea în blocul din Mărăști. Locatarii s-au luptat cu morile de vânt ani la rând
Primele sesizări privind situația de la bloc au fost făcute în data de 2 aprilie 2026. Oamenii au susținut că au sesizat Primăria și Poliția Locală, iar în data de 9 aprilie 2026 au primit un răspuns potrivit căruia, în urma controalelor efectuate la fața locului, nu au fost constatate probleme.
Locatarii au revenit ulterior cu o nouă solicitare, iar în data de 5 mai 2026 au primit din nou un răspuns potrivit căruia, în urma verificărilor, nu au fost constatate fapte.
Oamenii au contestat însă modul în care astfel de activități puteau fi observate în cazul unor verificări realizate dintr-o mașină de Poliție. Tot în data de 2 aprilie 2026, locatarii au afirmat că au sesizat și IPJ Cluj. Ulterior, aceștia au fost chemați la sediul Secției 2 de Poliție din Cluj-Napoca, unde au dat declarații.
Potrivit locatarilor, în data de 4 mai 2026 li s-a comunicat că situația fusese transmisă către structurile specializate de combatere a criminalității organizate. Aceștia au susținut că, ulterior, nu au mai primit un răspuns cu privire la evoluția verificărilor.
Tot în data de 2 aprilie 2026, oamenii au afirmat că au sesizat Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj, însă, potrivit acestora, nu au primit un răspuns.
7 Comentarii