Un șofer a fost prins beat de două ori în aceeași zi pe străzile din Cluj-Napoca! Bărbatul a fost săltat de polițiști


La data de 13 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat de 32 de ani, din județul Alba, cercetat în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, la data de 13 noiembrie a.c., în jurul orei 01.10, bărbatul a condus un autoturism pe strada Jupiter din municipiul Cluj-Napoca, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, aparatul etilotest indicând o concentrație de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În acest context, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. 

Un șofer a fost prins beat de două ori în aceeași zi pe străzile din Cluj-Napoca! Bărbatu a fost săltat de polițiști

Ulterior, în aceeași zi, în jurul orei 20.50, bărbatul a fost depistat de polițiștii Biroului Rutier în timp ce conducea un autoturism pe strada Observatorului din municipiul Cluj-Napoca. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus măsura reținerii acestuia pentru 24 de ore.

„Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, au transmis polițiștii. 

Comentarii Facebook