Vaccin Tamiflu expirat la Spitalul Clinic de Boli Infectioase! Conducerea unitatii sustine ca nu sunt probleme


Dozele de vaccin Tamiflu aflate in depozitele Spitalului Clinic de Boli Infectioase Cluj sunt expirate. Ministerul Sanatatii le-a prelungit valabilitatea cu 2 ani si a specificat ca pot fi folosite numai in caz de pandemie. Vaccinurile sunt, insa, administrate tuturor pacientilor.

Mai multi clujeni au reclamat faptul ca s-au tratat la Spitalul Clinic de Boli Infectioase si le-a fost administrat acest vaccin care era expirat in noiembrie 2009.

"Am primit sesizari din partea pacientilor si am declansat o ancheta. Aceste medicamente au expirat in noiembrie 2009 si a venit o adresa din partea Ministerului Sanatatii prin care termenul de valabilitate a fost prelungit pana in noiembrie 2011, pentru ca spitalul sa fie pregatit in caz de pandemie. Vaccinurile nu trebuie folosite in alte conditii, decat in caz de urgenta", a declarat pentru Stiri de Cluj directorul Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor (CJPC) Cluj, Mircea Radu.

Astfel, daca in prospectul initial termenul de valabilitate era de 5 ani, acesta a fost prelungit la 7 ani.

"Le dau pacientilor acest vaccin fara fie necesar, pentru ca nu ne confruntam cu o pandemie. Am cerut punctul de vedere al Directiei de Sanatate Publica Cluj si verificam", a mai spus Mircea Radu.

Seful CJPC Cluj sustine ca Ministerul Sanatatii are dreptul sa prelungeasca termenul de valabilitate al unui medicament.

Directorul Spitalului Clinic de Boli Infectioase Cluj, Ioan Muresan, a declarat ca "vaccinul a avut o perioada de valabilitate de 5 ani, dar, cu avizul Comisiei Europene de Sanatate, Ministerul Sanatatii ne-a transmis ca vaccinul este valabil pana in noiembrie 2011. Il folosim nu numai pentru pandemii. Avem pacienti care au nevoie de vaccin si il folosim cu succes. Este adevarat ca mai au si reactii adverse, ca orice fel de medicament, dar nu din cauza faptului ca vaccinul Tamiflu ar fi expirat", a precizat Ioan Muresan.

Conducerile Spitalului si a Directiei de Sanatate Publica vor fi chemate la Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Cluj pentru a da explicatii si a prezenta documentatia care sa dovedeasca faptul ca vaccinul poate fi folosit fara rezerve.

Comentarii Facebook