Vineri 1 Iulie

Urmărire ca în filme, la Florești, în a doua zi de Paște. Polițiștii au gonit în trafic după un șofer beat, care a fugit de la un accident



Polițiștii clujeni au avut parte de o urmărire ca în filme, la Florești, în noaptea de duminică spre luni, încercând să prindă un șofer beat la volan care a cauzat un accident și a fugit de la fața locului.

La data de 17 aprilie a.c., în jurul orei 03:30, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti au fost sesizați cu privire la faptul că un conducător auto, aflat sub influenţa alcoolului, a produs un accident rutier cu pagube materiale, după care a plecat de la faţa locului”, informează IPJ Cluj.

Oamenii legii s-au deplasat la locul indicat şi au depistat în trafic autoturismul în cauză, pornind în urmărirea acestuia spre cartierul Cetatea Fetei, din Floreşti. La un moment dat, conducătorul auto a oprit şi a ieşit din maşină, fugind spre un teren viran. Acesta a fost prins imediat şi imobilizat, stabilindu-se că este vorba despre un tânăr, de 20 de ani, din Aghireşu, care nu avea permis de conducere şi se afla sub influenţa alcoolului.

În autoturism, pe locul pasagerului, a fost identificat un bărbat, de 42 de ani, din Cluj-Napoca, care se afla în stare de ebrietate, stabilindu-se că este proprietar al autovehiculului.

În urma investigaţiilor , polițiștii au stabilit că de fapt, proprietarul autovehiculului, încercând să iasă cu autoturismul din parcarea unui local public de pe strada Eroilor, a avariat 3 autoturisme parcate. În acel moment, la solicitarea bărbatului de 42 de ani, tânărul din Aghireşu s-ar fi urcat la volan pentru a-l transporta acasă, plecând de la locul producerii accidentului.

În urma depistării acestora şi testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de peste 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat - în cazul proprietarului, respectiv 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul tânărului fără permis.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fapte prevăzute de Codul penal.

Comentarii Facebook