Duminica 28 Aprilie

Un turist clujean a avut probleme medicale în Munții Țibleș. Salvamontiștii maramureșeni i-au acordat primul ajutor - FOTO


Un turist din Cluj care se afla la o drumeție în munții Țibleș din Maramureș a trebuit să fie evacuat de salvamontiști, după ce a suferit o accidentare în urma unei căzături.

”După o zi plina de evenimente pe domeniile schiabile din județul Maramureș cu un număr mare de intervenții, SPJ Salvamont Maramureș a derulat o nouă acțiune, de data asta în Munții Țibleș, acțiune de salvare care a însemnat acordarea primului ajutor și extragerea unui turist cu probleme la umărul stâng cauzate de o alunecare și o căzătură în coborârea de pe vârful Munților Țibleș", a transmis Salvamont Maramureș.

Clujeanul de 49 ani, aflat împreuna cu alte 15 persoane, a fost evacuat și predat echipajului SMURD venit în sprijin, iar la aproximativ 3 ore și jumătate de la inițerea apelului de urgență turistul cu probleme medicale era în drum spre unitatea medicală.

428602549_1142980880034105_8867071806551403711_n.jpg

Comentarii Facebook